Investigaţia contractelor Hidroelectrica va fi încheiată cel mai devreme la finele anului

Investigaţiile declanşate de Consiliul Concurenţei şi de Comisia Europeană privind contractele Hidroelectrica de vânzare directă a energiei vor fi finalizate cel mai devreme la sfârşitul acestui an, a declarat vineri preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu.
Economica.net - vin, 25 mai 2012, 11:34
Investigaţia contractelor Hidroelectrica va fi încheiată cel mai devreme la finele anului

„Atât investigaţia pe care o desfăşurăm noi direct, pe durata şi volumul contractelor, cât şi cea desfăşurată de Comisia Europeană, privind preţul contractelor, sunt incipiente. Vor mai dura minimum până la sfârşitul anului”, a afirmat Chiriţoiu după o conferinţă de presă.

Contractele directe de vânzare a energiei de către Hidroelectrica au fost încheiate în anii 2001-2003 şi au fost menţinute de toate guvernele care s-au succedat. Compania vinde aproximativ 70% din energie pe care o produce prin aceste acorduri bilaterale, la preţuri mult sub media pieţei.

Comisia Europeană a anunţat în aprilie că a iniţiat cinci investigaţii aprofundate distincte pentru a evalua dacă Hidroelectrica a încălcat normele comunitare privind ajutorul de stat, executivul UE arătând că sunt indicii că statul a influenţat compania să încheie contracte de vânzare şi cumpărare a energiei la preţuri preferenţiale.

Beneficiarii contractelor directe erau în 2010 companiile Alro Slatina, Luxten Lightining, Energy Holding, Europec, Electromagnetica, Electrocarbon, ArcelorMittal Galaţi, Alpiq Romindustries, Alpiq Romenergie, EFT România, Electrica, Salrom, CHN Petroşani şi CLMB Pationar Braşov.

Anul trecut, companiile Salrom, CNH şi CLMB Patinoar Braşov au acceptat rezilierea acordurilor, iar Luxten a renunţat la acordul cu Hidroelectrica.

Ministrul Economiei, Daniel Chiţoiu, a declarat în urmă cu o săptămână că Hidroelectrica a obţinut, în urma negocierilor cu „băieţii deştepţi”, trecerea contractelor pe piaţa concurenţială, eliminând tarifele fixe din aceste acorduri, însă nu a dorit să ofere detalii.

Te-ar mai putea interesa și
O țară din NATO și UE ar putea obliga femeile să meargă în armată
O țară din NATO și UE ar putea obliga femeile să meargă în armată
O țară membră NATO și UE ar putea introduce serviciul militar obligatoriu pentru femei. Decizia este analizată deoarece în țară se nasc din ce în ce mai puțini băieți....
CNAS înființează pentru eficientizarea sa un Departament de Farmaco-Economie și a unei Direcții de Audit Public Intern
CNAS înființează pentru eficientizarea sa un Departament de Farmaco-Economie și a unei Direcții de Audit Public Intern
Preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), Horaţiu-Remus Moldovan, a anunţat trei măsuri pe care ...
Trump anunță că va renunța în favoarea Congresului la controlul asupra Centrului de Artă Kennedy, redenumit de el Centrul de Ată Trump-Kennedy, după o înfrângere în justiție
Trump anunță că va renunța în favoarea Congresului la controlul asupra Centrului de Artă Kennedy, redenumit de el Centrul ...
Preşedintele american Donald Trump a anunţat vineri că va "colabora cu Congresul pentru a-i transfera" controlul asupra ...
Șeful Pentagonului Pete Hegseth declară că SUA privesc cu îngrijorare întărirea militară a Chinei și că doresc pentru zona Asia-Pacific un echilibru, în care nimeni nu-și impune hegemonia
Șeful Pentagonului Pete Hegseth declară că SUA privesc cu îngrijorare întărirea militară a Chinei și că doresc pentru ...
Secretarul american al apărării, Pete Hegseth, a declarat sâmbătă, în cadrul Dialogului Shangri-La din Singapore, că ...