Investigație pe piața semințelor de cultură și a produselor pentru protecția plantelor. Cinci mari companii precum Pioneer Hi-Bred, DuPont sau Monsanto sunt susepectate că s-ar fi înțeles la preț în relația cu distribuitorii

Consiliul Concurenței a declanșat o investigație privind o posibilă înțelegere pe piața producției și comercializării semințelor de cultură și pe piața produselor pentru protecția culturilor din România. Sunt implicate companiile Pioneer Hi-Bred România, DuPont România (actuala Corteva Crop Solutions ROM), Syngenta Agro, Monsanto România și Maisadour Semences România. Acestea ar fi  încheiat înțelegeri pentru fixarea prețului de vânzare cel puțin în relația cu distribuitorul Agricover Distribution.
Alina Stanciu - mie, 16 nov. 2022, 16:15
Investigație pe piața semințelor de cultură și a produselor pentru protecția plantelor. Cinci mari companii precum Pioneer Hi-Bred, DuPont sau Monsanto sunt susepectate că s-ar fi înțeles la preț în relația cu distribuitorii

Autoritatea de Concurență are indicii că Pioneer Hi-Bred România, DuPont România (actuala Corteva Crop Solutions ROM), Syngenta Agro, Monsanto România și Maisadour Semences România, producători sau furnizori de semințe de cultură și produse de protecție a plantelor, au încheiat înțelegeri pentru fixarea prețului de vânzare cel puțin în relația cu distribuitorul Agricover Distribution, potrivit unui comunicat al instituției.

Mai mult, investigația vizează și încheierea unei înțelegeri de restricționare a vânzărilor de către Maisadour Semences România în relația cu distribuitorul Agricover Distribution.

În cadrul acestei investigații, Consiliul Concurenței a desfășurat inspecții inopinate la companii din domeniu, iar documentele ridicate se află în analiza autorităţii române de concurenţă, în cadrul procedurilor specifice.

Inspecţiile inopinate sunt autorizate de Curtea de Apel Bucureşti şi sunt justificate de necesitatea obţinerii tuturor informaţiilor şi documentelor necesare clarificării posibilelor practici anticoncurenţiale analizate. Efectuarea acestora nu reprezintă o antepronunţare în ceea ce priveşte vinovăţia companiilor.

Legea concurenței interzice orice înţelegeri între companii şi practici concertate care împiedică concurenţa pe piaţa românească, în special cele care stabilesc prețuri de cumpărare sau de vânzare sau orice alte condiții de tranzacționare.

Te-ar mai putea interesa și
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem un pașaport pentru investiții
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem ...
Consiliul pentru Afaceri Economice şi Financiare al Uniunii Europene (ECOFIN) a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa, a anunţat......
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ridicate
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ...
Marile bănci de pe Wall Street au raportat marţi profituri trimestriale solide, consumatorii din SUA continuând să-şi ...
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au fost aduse
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au ...
Kimberly Guilfoyle, ambasadoarea SUA în Grecia, implicată într-un scandal de presă, a confirmat, marţi, că a demisionat, ...
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple a intrat oficial pe piaţa de smart home, după ce a lansat marţi HomeView, primul dispozitiv de smart home al companiei ...