Învestirea lui Trump – Stoltenberg, fosul şef NATO va participa la ceremonie

Fostul secretar general al NATO, Jens Stoltenberg, va călători la Washington pentru a participa la ceremonia de învestire a noului preşedinte al SUA, Donald Trump, la 20 ianuarie, informează marţi dpa.
AGERPRES - mar, 07 ian. 2025, 09:46
Învestirea lui Trump - Stoltenberg, fosul şef NATO va participa la ceremonie

Stoltenberg, care urmează să devină şeful Conferinţei de Securitate de la Munchen (MSC), a declarat marţi pentru dpa că se va concentra pe consolidarea relaţiilor dintre SUA şi Europa în noul său rol.

Se aşteaptă ca Stoltenberg să preia oficial rolul de preşedinte al MSC după viitoarea reuniune a conferinţei, din 14-16 februarie.

Avându-l în frunte pe Stoltenberg, fost prim-ministru al Norvegiei, cea mai mare conferinţă din lume privind politica externă şi de securitate va fi condusă de un non-german.

MSC a fost fondată în 1963, aminteşte dpa.

În fiecare an în februarie, înalţi oficiali politici şi din domeniul apărării se reunesc în sudul Germaniei pentru a dezbate probleme de securitate internaţională.

MSC speră la o reprezentare puternică din partea viitoarei administraţii Trump, în contextul în care, în mod tradiţional, vicepreşedintele SUA prezintă politica externă a noii administraţii în timpul conferinţei. Anul trecut, JD Vance, vicepreşedintele desemnat de Trump, a participat în calitate de senator republican.

Reprezentantul oficial al Germaniei la ceremonia de învestire a lui Trump ar urma să fie ambasadorul ţării europene la Washington, Andreas Michaelis. O purtătoare de cuvânt a guvernului german a subliniat că protocolul SUA desemnează de obicei ambasadori care să reprezinte naţiunile străine la ceremoniile de învestire.

La mijlocul lunii decembrie, purtătoarea de cuvânt a lui Trump, Karoline Leavitt, a declarat că mai mulţi lideri mondiali, inclusiv preşedintele chinez Xi Jinping, au fost invitaţi, deşi nu au fost furnizate alte detalii.

Cancelarul german Olaf Scholz a confirmat planurile de a-l vizita pe Trump la Washington la scurt timp după învestirea acestuia.

Te-ar mai putea interesa și
Liberalii decid, sâmbătă, cum vor vota la învestirea Guvernului Niculescu
Liberalii decid, sâmbătă, cum vor vota la învestirea Guvernului Niculescu
Biroul Politic Naţional al PNL se reuneşte sâmbătă pentru a lua o decizie finală în privinţa votului în Parlament la învestirea Guvernului propus de premierul desemnat Luca Niculescu....
România nu vrea nici în 2028 taxă de carbon pe gaz și carburanți. Mesaj transmis de Nicușor Dan Bruxelles-ului pe tema ETS 2
România nu vrea nici în 2028 taxă de carbon pe gaz și carburanți. Mesaj transmis de Nicușor Dan Bruxelles-ului pe tema ...
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat vineri, la Bruxelles, că România a solicitat, împreună cu alte state, încă de ...
Cărbunele românesc dă o nouă lovitură în piata de energie. CE Oltenia a vândut energie bandă la extraordinarul preț de 1.200 de lei/MWh
Cărbunele românesc dă o nouă lovitură în piata de energie. CE Oltenia a vândut energie bandă la extraordinarul preț ...
Complexul Energetic Oltenia, singurul producător semnificativ de energie electrică pe bază de cărbune din România, a ...
Execuția bugetară. Deficitul a ajuns la 3,82% din PIB după primele nouă luni din 2026
Execuția bugetară. Deficitul a ajuns la 3,82% din PIB după primele nouă luni din 2026
Execuţia bugetului general consolidat în primele nouă luni ale anului 2026 s-a încheiat cu un deficit de 78,52 de miliarde ...