Investiție de 9,5 milioane de euro în primul Zero Gravity Center din România. Când și unde se deschide

21 07. 2026
6 (1)

Din investiția totală, aproximativ 6 milioane de euro reprezintă finanțare bancară, iar aproape 3,5 milioane de euro au fost asigurate din surse proprii.

Cea mai importantă componentă a investiției, aproximativ 2,93 milioane de euro, a reprezentat-o simulatorul de zbor. Potrivit estimărilor dezvoltatorilor, investiția în această componentă va fi recuperată în 7 ani.

Dezvoltat pe parcursul a cinci ani, pe o suprafață de peste 3.200 de metri pătrați, proiectul are în centru experiența de indoor skydiving și reunește sub același acoperiș un centru Laser Tag indoor dotat cu tehnologie de ultimă generație, un loc de joacă și săli pentru petreceri dedicate copiilor, un restaurant, o sală de fitness și o sală multifuncțională destinată activităților sportive.

Compania estimează că Zero Gravity Center va atrage anual peste 100.000 de vizitatori.

Conceptul a fost gândit pentru un public divers care include persoane în căutarea unor experiențe noi, familii cu copii, companii care organizează evenimente și activități de team building, precum și sportivi și organizații interesate de utilizarea tunelului de vânt pentru pregătire și antrenament.

„Cea mai mare provocare nu a fost dezvoltarea tehnică a proiectului, ci construirea unui model de business pentru un concept care nu avea un precedent pe piața din România. În lipsa unor proiecte similare și a unor date care să demonstreze potențialul acestui tip de investiție, a fost dificil să convingem finanțatorii de viabilitatea proiectului.

Tocmai de aceea am construit un concept în care simulatorul de zbor este completat de activități de divertisment, sport și recreere, astfel încât Zero Gravity Center să devină o destinație, nu doar o atracție”, spune Tiberiu Rada, CEO Oracle Engineering, compania care a dezvoltat proiectul.

Zero Gravity Center va crea în jur de 50 de locuri de muncă, iar dezvoltatorii estimează că în primul an complet de operare va genera o cifră de afaceri de aproximativ 2,37 milioane de euro.

Principalul motor de venit va fi simulatorul de zbor indoor, operat direct de Oracle Engineering, care este estimat să genereze încasări de peste 1,7 milioane de euro anual.

Modelul de business al centrului include și venituri recurente din exploatarea spațiilor comerciale. Oracle Engineering deține clădirea și operează exclusiv tunelul de vânt, în timp ce facilitățile complementare – restaurantul și lounge-ul, centrul Laser Tag, sala de fitness, sala multifuncțională și zona dedicată copiilor – vor fi operate de parteneri specializați.

Compania estimează că aceste componente vor genera aproximativ 360.000 de euro anual din închirierea spațiilor, la care se vor adăuga venituri rezultate din parteneriatele comerciale dezvoltate în cadrul complexului.

Pe termen mediu, obiectivul este atingerea unei cifre de afaceri anuale de aproximativ 2,5-3 milioane de euro și extinderea conceptului Zero Gravity Center în alte orașe din România.

Pe lângă componenta de leisure, tunelul de vânt va putea fi utilizat și pentru pregătirea parașutiștilor și a sportivilor de performanță. Compania urmărește dezvoltarea unor parteneriate cu Aeroclubul României, Federația Română de Parașutism, precum și cu structuri din cadrul Ministerului Apărării Naționale și Ministerului Afacerilor Interne interesate de utilizarea simulatorului în programele de antrenament.

Zero Gravity Center este un proiect dezvoltat de Oracle Engineering, companie înființată în 2015. În primii zece ani de activitate, societatea s-a concentrat pe proiecte din domeniul construcțiilor și al dezvoltării imobiliare, iar începând cu 2025 și-a reorientat activitatea către industria de leisure și divertisment, având în prezent ca obiect principal de activitate serviciile recreative.