Investiţii de 18 milioane de euro pregătite de World Class România în cluburile sale şi în extindere
:format(jpg):quality(80)/https://www.economica.net/wp-content/uploads/2026/08/world-class.jpg)
Peste 12 milioane de euro din suma de 18 milioane de euro au fost alocați pentru modernizarea completă a 17 cluburi în anul 2026, iar aproximativ 6 milioane de euro pentru deschiderea, în trimestrul al treilea al anului, a două cluburi noi: World Class One High District în București și World Class City of Mara în Timișoara, spune compania.
Lucrările de modernizare au început deja la World Class ParkLake din Bucureşti și vor continua etapizat pe parcursul anului 2026 în cluburile din rețea, printre care București Mall, Plaza România, Mega Mall, Caro, Downtown, Otopeni, Titan, Incity, Jolie Ville, Militari, Promenada și One Cotroceni.
Fiecare club va trece printr-un proces de transformare desfășurat pe parcursul a aproximativ două luni, în funcție de dimensiunea și complexitatea facilităților existente.
Cele 17 cluburi incluse în programul de modernizare din 2026 reprezintă doar prima etapă a unui proces care va continua în 2027 și în anii următori, până la nivelul întregii rețele.
Programul este coordonat de Matei Filipidescu, CEO al World Class România și Deputy CEO al Vectr Holdings.
„De peste 25 de ani, World Class România contribuie la definirea segmentului premium de health & fitness din România. Între timp, industria a evoluat, așteptările oamenilor s-au schimbat, iar ceea ce în urmă cu câțiva ani era considerat premium este astăzi un standard de bază. Este momentul să ridicăm din nou ștacheta. Investim într-o nouă generație de cluburi, în care fiecare detaliu, de la design până la noile concepte de antrenament, recuperare și wellbeing, reflectă viziunea noastră asupra viitorului industriei. Am preluat personal această misiune și, împreună cu o echipă de experți, am început deja implementarea ei. Cele 17 cluburi din acest an sunt doar începutul: viziunea noastră acoperă întreaga rețea.” a spus Matei Filipidescu, CEO al World Class România.
Două cluburi noi vor fi deschise în București și Timișoara
În trimestrul al treilea din 2026, rețeaua se va extinde cu două cluburi noi: World Class One High District, în București, și World Class City of Mara, în Timișoara.
World Class România este una dintre cele mai mari rețele de fitness, piscine și wellness din țară, 45 de cluburi, 29 de piscine și peste 80.000 de membri în 7 orașe.
Vectr Holdings este un fond de investiții cu operațiuni în România în sectoare precum agrobusiness, echipamente agricole, real estate și fitness. Vectr Holdings este proprietarul World Class România, liderul pieței de health & fitness din România, și a adăugat recent brandul Befit în portofoliu.