Investiţii Metrorex. Care este bugetul şi ce proiecte se vor finanţa

Metrorex a planificat cheltuieli pentru investiţii de 299,7 milioane lei în acest an, comparativ cu valoarea de 779 millioane lei programată în 2012, şi estimează pierderi de 24,8 milioane lei, potrivit proiectului bugetului de venituri şi cheltuieli pentru anul în curs.
Economica.net - vin, 15 mart. 2013, 10:30
Investiţii Metrorex. Care este bugetul şi ce proiecte se vor finanţa

Compania estimează în acest an venituri totale de 670,4 milioane lei şi cheltuieli de 695,3 milioane lei.

Bugetul pentru anul trecut, aprobat în martie 2012, a prevăzut venituri şi cheltuieli egale, de 662,6 milioane lei.

Pentru acest an compania a planificat cheltuieli cu bunuri şi servicii de 284,5 milioane lei şi cu personalul de aproximativ 300 milioane lei.

Metrorex estimează că va încheia 2013 cu 4.265 de angajaţi, în condiţiile în care bugetul din 2012 prevedea pentru finele anului trecut un număr de 4.628 de salariaţi.

Cel mai mare proiect în derulare al companiei este constricţia construcţia liniei de metrou Universitate-Drumul Taberei, magistrala 5.

Premierul Victor Ponta a declarat luni, după întâlnirea cu preşedintele Băncii Europene de Investiţii, Werner Hoyer, că investiţia va continua cu finanţare asigurată din creditul BEI şi din fonduri guvernamentale, lucrările nefiind oprite în acest moment.

Cu o lungime totală de aproximativ şase kilometri, tronsonul de metrou va avea zece staţii, la Râul Doamnei, Valea Argeşului, Valea Ialomiţei, Romancierilor, Parcul Drumul Taberei, Tudor Vladimirescu, Favorit, Orizont, Academia Militară, Eroilor, şi va deservi în principal un bazin cu un număr de peste 300.000 de locuitori din sectoarele 5 şi 6 ale Capitalei.

Primele trenuri pe magistrala 5, de la Râul Doamnei şi de la staţia Valea Ialomiţei, până la Eroilor, ar trebui puse în funcţiune în cursul anului 2015.

În urmă cu o săptămână, sindicaliştii de la metrou, conduşi de preşedintele Uniunii Sindicatelor Libere Metrou, Ion Rădoi, au protestat acuzând lipsa de dialog a autorităţilor, poziţia inflexibilă a conducerilor Ministerului Transporturilor şi Metrorex faţă de negocierea Contractului colectiv de muncă, care expiră pe data de 31 martie, precum şi neclarificarea situaţiei angajaţilor în condiţiile trecerii Metrorex în subordinea Primăriei Capitalei.

Te-ar mai putea interesa și
Banca Națională a Poloniei a înregistrat pierderi de 5,2 miliarde de dolari în 2023
Banca Națională a Poloniei a înregistrat pierderi de 5,2 miliarde de dolari în 2023
Banca Naţională a Poloniei (NBP) a încheiat anul 2023 cu pierderi de 20,8 miliarde de zloţi (5,2 miliarde de dolari), comparativ cu pierderi de 16,9 miliarde de zloţi în 2022, conform......
Pandemia s-a încheiat, dar munca de acasă a rămas. Cum s-a transformat piața și care sunt companiile care profită?
Pandemia s-a încheiat, dar munca de acasă a rămas. Cum s-a transformat piața și care sunt companiile care profită?
Adevăratul impuls pentru piața software-ului pentru videoconferințe s-a dovedit a fi pandemia de COVID-19, iar compania ...
Bucureştiul şi-ar putea depune candidatura pentru a găzdui Forumul Oraşelor în 2025
Bucureştiul şi-ar putea depune candidatura pentru a găzdui Forumul Oraşelor în 2025
Municipiul Bucureşti ar putea candida pentru a găzdui Forumul Oraşelor 2025, conform unui proiect de hotărâre care va ...
Grindeanu: Toate fondurile europene pentru infrastructură au fost absorbite integral în 2014-2020
Grindeanu: Toate fondurile europene pentru infrastructură au fost absorbite integral în 2014-2020
Toţi banii europeni disponibili pentru îmbunătăţirea infrastructurii din România au fost absorbiţi în exerciţiul ...