Investiţiile anuale în centre de date ar putea ajunge la 1,8 trilioane de dolari, până în 2050 (raport)

Investiţiile anuale în centre de date, infrastructura din spatele sistemelor de Inteligenţă Artificială (AI), vor creşte la nivel global de la un nivel estimat la 560 de miliarde de dolari, în 2025, la peste 800 de miliarde de dolari, în 2026, respectiv la 1,1 trilioane de dolari, în 2030, arată datele incluse într-un raport de specialitate, publicat luni.
AGERPRES - lun, 21 sept. 2026, 15:10
Investiţiile anuale în centre de date ar putea ajunge la 1,8 trilioane de dolari, până în 2050 (raport)

Conform PwC Global Data Centre Outlook, până în anul 2050, investiţiile în aceste centre de date ar putea ajunge la 1,8 trilioane de dolari pe an, scrie Agerpres.

La finalul lunii iulie, Comisia Europeană a lansat un program de finanţare prin care îşi propune dezvoltarea a şapte centre de date de tip AI Gigafactory în UE şi mobilizarea unor investiţii totale de 30 de miliarde de euro. Sesiunea de depunere a proiectelor din partea consorţiilor interesate să participe la program este deschisă până pe 12 noiembrie 2026. Germania, Italia, Spania, Portugalia, Grecia şi Polonia sunt ţările cele mai avansate în pregătirea proiectelor pentru participarea la programul de finanţare. În prezent, România evaluează ofertele primite din partea investitorilor interesaţi să participe la dezvoltarea proiectului.

Consultanţii estimează costurile totale ale dezvoltării centrelor de date, la nivel global, la valoarea de 31,6 trilioane de dolari, în perioada 2026 – 2050, cu potenţial ca acestea să crească la 50 de trilioane de dolari dacă adoptarea AI la scară largă accelerează.

„Dincolo de cifrele totale, ce diferenţiază acest ciclu de dezvoltările masive de infrastructură din trecut este faptul că investiţiile anuale vor creşte în timp, deoarece construcţiile iniţiale reprezintă doar un procent mic din costurile totale. Majoritatea investiţiilor vor merge în echipamente – servere, sisteme de stocare a datelor, echipament de reţea, procesoare (CPU şi GPU) – care trebuie actualizate sau înlocuite la câţiva ani. Ponderea construcţiilor reprezintă în prezent circa 30% din costurile dezvoltării centrelor de date, iar restul de 70% sunt costuri cu echipamentele. Către finalul ciclului, investiţiile în echipamente sunt estimate să ajungă la 93% din total”, se menţionează în raport.

Potrivit sursei citate, SUA va atrage aproape jumătate din investiţiile totale în centre de date, cu aproximativ 15,1 trilioane de dolari în 25 de ani, în timp ce regiunea Asia-Pacific va veni cu peste un sfert, cele mai mari pieţe fiind China şi India.

Cât priveşte Europa, investiţiile în centrele de date sunt estimate la 5,6 trilioane de dolari, în perioada 2026 – 2050, echivalentul a circa 18% din total. În context, costurile anuale vor creşte de la 94 de miliarde de dolari (în 2025) la 132 de miliarde de dolari (în 2026) şi la peste 230 de miliarde de dolari, la finalul acestui deceniu. Ţările europene care vor atrage cele mai mari investiţii sunt: Germania, Marea Britanie, Spania, Franţa şi Suedia.

Pe ansamblu, la nivel regional, principala destinaţie pentru dezvoltarea de centre de date este Polonia, cu investiţii estimate să crească de la trei miliarde de euro – în 2025, la 4,4 miliarde de euro – în 2026 şi la 10 miliarde de euro – în 2030.

„Energia electrică rămâne cea mai importantă constrângere pentru dezvoltarea centrelor de date. Accesul la electricitate ieftină, fiabilă şi cu emisii reduse va determina, mai mult decât capitalul disponibil, unde şi cât de rapid se vor construi noile facilităţi. Alături de energie, alţi patru factori vor modela harta globală a investiţiilor: latenţa şi conectivitatea (esenţiale pentru aplicaţiile AI care cer proximitate faţă de utilizatori), cerinţele de securitate şi suveranitate a datelor, accesul la chip-uri performante şi, nu în ultimul rând, stabilitatea politică. Ţările care le vor pune la dispoziţie investitorilor cât mai multe dintre aceste facilităţi vor avea un avantaj competitiv clar. Tipul de utilizare a centrelor de date va conta şi el în localizarea investiţiilor. Centrele de date utilizate pentru aplicaţii cloud tradiţionale urmează încă tiparele clasice ale populaţiei şi PIB-ului, în timp ce antrenarea modelelor AI migrează liber spre pieţele cu energie ieftină şi talent tehnic disponibil”, sunt de părere consultanţii PwC.

În viziunea acestora, o rată de adopţie a Inteligenţei Artificiale mai lentă decât cea anticipată ar putea lăsa multe centre de date gigantice pe jumătate goale, iar riscuri financiare precum subevaluarea uzurii morale a echipamentelor sau blocarea capitalului în infrastructură de reţea „eşuată” completează un tablou al unei industrii promiţătoare, dar profund vulnerabile la şocuri geopolitice şi tehnologice.

Te-ar mai putea interesa și
Luca Niculescu: Unitatea 1 a CNE Cernavodă a fost repornită aseară. Acum suntem la 50% din ceea ce poate produce și în următoarele  24 de ore capacitatea va fi de 100%
Luca Niculescu: Unitatea 1 a CNE Cernavodă a fost repornită aseară. Acum suntem la 50% din ceea ce poate produce și în ...
Premierul Luca Niculescu a anunţat că Unitatea 1 a Centralei Nuclearoelectrice Cernavodă a fost repornită vineri seară, după aproximativ 100 de zile în care nu a produs energie din cauza......
Ministrul Energiei Dumitru Chisăliță: Decizia repornirii Unității 2 a CNE Cernavodă va fi luată luni
Ministrul Energiei Dumitru Chisăliță: Decizia repornirii Unității 2 a CNE Cernavodă va fi luată luni
Decizia privind repornirea Unităţii 2 a Centralei Nuclearoelectrice de la Cernavodă va fi luată luni, după analizarea ...
Apartamentele din București vor fi tot mai scumpe, dar nu neapărat mai bune. Avertismentul unui dezvoltator
Apartamentele din București vor fi tot mai scumpe, dar nu neapărat mai bune. Avertismentul unui dezvoltator
Florin Mariș, CEO și fondator al dezvoltatorului clujean Hexagon, spune că și prețurile locuințelor din București ...
ING încearcă să vândă credite de 500 de milioane de dolari pentru dezvoltarea de centre de date AI, pe fondul temerilor privind îndatorarea sectorului
ING încearcă să vândă credite de 500 de milioane de dolari pentru dezvoltarea de centre de date AI, pe fondul temerilor ...
Grupul bancar olandez ING încearcă să vândă un portofoliu de credite în valoare de aproximativ 500 de milioane de dolari, ...