Investițiile în aur au dublat cifra de afaceri a Avangard Gold în 2025. Investitorii internaționali așteaptă creșterea prețului uniciei de aur la 5.000 de dolari în 2026

Avangard Gold, jucător important pe piața românească a metalelor prețioase pentru investiții, încheie anul 2025 cu o cifră de afaceri de 170 milioane de lei, dublă față de cea din 2024 și de peste cinci ori mai mare comparativ cu 2023. Prețul aurului a crescut cu 55% în 2025.
Gabriela Ţinteanu - lun, 15 dec. 2025, 13:07
Investițiile în aur au dublat cifra de afaceri a Avangard Gold în 2025. Investitorii internaționali așteaptă creșterea prețului uniciei de aur la 5.000 de dolari în 2026

„Evoluțiile din 2025 au confirmat o tendință clară: investitorii – atât instituționali, cât și individuali – se reorientează către active reale, cu valoare intrinsecă. Aurul fizic, în special sub formă de lingouri de investiții, rămâne principalul instrument de protecție a capitalului în fața volatilității piețelor financiare și a erodării puterii de cumpărare a monedelor fiat”, spune Daniel Văduva, partener Avangard Gold.

Potrivit unui sondaj al investitorilor instituționali realizat de platforma Marquee, 36% dintre instituții văd prețul aurului depășind 5.000 USD/uncie în 2026, în timp ce 33% dintre respondenți preconizează un preț cuprins între 4.500 și 5.000 USD/uncie. În total, 70% dintre instituții anticipează o creștere față de prețul actual de aproximativ 4.300 USD/uncie.

În ceea ce privește România, anul 2026 va marca o maturizare accelerată a pieței aurului de investiții, cu un nivel crescut de educație financiară și o cerere tot mai orientată către aur și argint fizic, verificabil, cu trasabilitate completă și soluții flexibile de lichidizare.

”Aurul va deveni, în următorii ani, nu doar o ancoră de siguranță, ci un limbaj comun al valorii într-o lume tot mai fragmentată financiar. La Avangard Gold, ne concentrăm pe construirea unui standard de încredere în zona metalelor prețioase, bazat pe active fizice, transparență și acces real la valoare. 2026 este anul în care această viziune începe să se materializeze la scară largă”, spune Daniel Văduva.

În timp ce aurul rămâne etalonul investițiilor în metale prețioase, argintul devine metalul industriei viitorului, susținut de tranziția energetică, electrificarea transportului și extinderea aplicațiilor electronice. Argintul este o componentă esențială a noilor echipamente industriale, energetice și electronice, iar cererea provine în principal din sectorul industrial.

În 2025, prețul argintului a crescut puternic, atingând noi maxime istorice. Cotația a depășit 60 USD/uncie, marcând o apreciere de peste 100% de la începutul anului.

„Pentru anul 2026, scenariile de bază indică menținerea aurului într-un canal de creștere, susținut de achizițiile continue ale băncilor centrale, scăderea încrederii în datoria suverană a unor state majore, instabilitatea geopolitică globală și dobânzile reale încă reduse sau negative.

Perspectivele argintului sunt considerate foarte bune, susținute de un dezechilibru structural între cerere și ofertă, precum și de rolul său dublu – activ de refugiu și metal industrial esențial. Majoritatea argintului este extrasă ca produs secundar din mine de cupru, zinc sau alte metale, iar producția nu poate fi crescută rapid pentru a satisface exclusiv cererea de argint”, spunw Daniel Văduva, partener Avangard Gold.

Te-ar mai putea interesa și
Modelul Electrica – Listarea companiei rămâne un exemplu pentru cum bursa poate ajuta economia reală, spune şeful ASF
Modelul Electrica – Listarea companiei rămâne un exemplu pentru cum bursa poate ajuta economia reală, spune şeful ...
Listarea companiei Electrica rămâne un exemplu despre ce poate însemna o piaţă de capital funcţională pentru economia reală şi când statul, piaţa şi reglementatorii lucrează în aceeaşi......
Rusia anunţă că a doborât peste 500 de drone ucrainene în timpul nopţii
Rusia anunţă că a doborât peste 500 de drone ucrainene în timpul nopţii
Apărarea antiaeriană rusească a doborât 519 drone ucrainene în noaptea de duminică spre luni deasupra a aproximativ ...
Vouchere de vacanţă 2026 – Decontările au scăzut puternic în primele cinci luni ale anului. Minus 61,5% faţă de aceeaşi perioadă din 2025 (ANAT/BIBI Touroperator)
Vouchere de vacanţă 2026 – Decontările au scăzut puternic în primele cinci luni ale anului. Minus 61,5% faţă ...
Decontările voucherelor de vacanţă au scăzut cu 61,5% în primele cinci luni ale anului faţă de aceeaşi perioadă ...
Exporturile de cereale ale Ucrainei au scăzut cu 8,4% în anul agricol 2025/2026
Exporturile de cereale ale Ucrainei au scăzut cu 8,4% în anul agricol 2025/2026
Exporturile de cereale ale Ucrainei au scăzut cu 8,4%, până la 37,2 milioane de tone, în anul agricol iulie 2025/ iunie ...