Investiţiile OMV Petrom ar putea fi de 700 mil. euro, sub nivelul prognozat iniţial de 800 de mil. euro

Economica.net
10 08. 2017
sonda_petrom_47943400

‘Investiţiile în primul semestru au fost ceva mai joase. Am revizuit portofoliul de proiecte, am făcut economii prin negocierile furnizori, dar şi prin anumite opriri planificate, prioritizări a sondelor. Toate au dus la un nivel mai jos în primul semestru. Suntem gata să creştem nivelul investiţional în a doua jumătate a anului, dar nu vedem posibilitatea să ne atingem ţinta ambiţioasă de 800 milioane euro pe care am spus-o şi am revizuit acest indicator la 700 de milioane euro pentru tot anul, mai mare decât cel de anul trecut’, a spus Gheorghe.

Ea a precizat că se aşteaptă la o cerere crescută pe toate produsele companiei: carburanţi, gaze şi electricitate.

Referitor la Centrala de la Brazi, obiectivul companiei este ca din noiembrie aceasta să funcţioneze la 100% capacitate.

‘În ceea ce priveşte piaţa internaţională, preţul la ţiţei în prima jumătate a anului a fost mai bun decât anul trecut, dar nu aşa cum ne-am aşteptat noi şi cei din piaţă. În februarie spuneam că ne aşteptăm la un preţ mediu în 2017 de 55 dolari pe baril. Am revizuit preţul mediu aşteptat pentru ţiţei la 52 de dolari pe baril. Marja de rafinare anul trecut a fost de 7%, ne aşteptăm să fie mai mare în acest an. În prima jumătate din an a fost de 8%’, a precizat oficialul OMV Petrom.

Potrivit unui comunicat al companiei, investiţiile au scăzut în primele şase luni ale anului la 913 milioane de lei, comparativ cu 1,337 miliarde de lei înregistrate în perioada similară din 2016, influenţate de reducerile substanţiale de investiţii din segmentul Upstream.

Investiţiile din Upstream în primul semestru din 2017 au fost de 797 milioane de lei, comparativ cu 1,064 miliarde de lei în perioada ianuarie – iunie 2016.

În Downstream, investiţiile au fost de 115 milioane de lei (271 milioane de lei în S1 2016), din care 105 milioane de lei în Downstream Oil (263 milioane de lei în S1 2016).

Investiţiile din segmentul Corporativ şi Altele au fost de un milion de lei, faţă de 3 milioane de lei în aceeaşi perioadă din 2016.

În trimestrul al doilea din 2017, investiţiile s-au situat la 560 milioane de lei, fiind în linie cu cele din T2 2016, de 568 milioane de lei.

Investiţiile din Upstream în T2 2017 au fost de 474 milioane de lei, comparativ cu 354 milioane de lei în T2 2016, iar investiţiile din Downstream s-au ridicat la 86 milioane de lei (212 milioane de lei în T2 2016), din care 77 milioane de lei în Downstream Oil (206 milioane de lei în T2 2016).