Investiţiile străine directe s-au redus la 6,3 miliarde de euro în perioada ianuarie – noiembrie 2023

Investiţiile directe ale nerezidenţilor în România s-au redus la 6,313 miliarde de euro în primele 11 luni din 2023, de la 9,547 miliarde de euro în perioada ianuarie - noiembrie 2022, potrivit datelor Băncii Naţionale a României, publicate vineri.
AGERPRES - vin, 12 ian. 2024, 13:23
Investiţiile străine directe s-au redus la 6,3 miliarde de euro în perioada ianuarie - noiembrie 2023

„Investiţiile directe ale nerezidenţilor în România au însumat 6.313 milioane euro (comparativ cu 9.547 milioane euro în perioada ianuarie – noiembrie 2022), din care participaţiile la capital (inclusiv profitul reinvestit net estimat) au însumat valoarea netă de 5.996 milioane euro, iar creditele intragrup au înregistrat valoarea netă de 317 milioane euro”, se arată în comunicatul BNR.

Numărul firmelor cu capital străin nou înfiinţate în România a scăzut cu 6,2%, în primele 11 luni ale acestui an, comparativ cu perioada similară din 2022, la 6.447 de unităţi, conform datelor centralizate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC).

Cele 6.447 de societăţi noi aveau un capital social subscris în sumă totală de 123,435 milioane de dolari, în creştere de 3,24 ori faţă de capitalul subscris al firmelor înmatriculate în perioada ianuarie-noiembrie 2022, de 38.105 milioane de dolari.

În noiembrie 2023, au fost înmatriculate 597 de societăţi noi cu participare străină la capitalul social. În funcţie de domeniile de activitate, cele mai multe înmatriculări au fost înregistrate în comerţul cu ridicata şi amănuntul, repararea auto şi moto (24,46%), activităţi profesionale, administrative, ştiinţifice şi tehnice (20,77% din total) şi transport, depozitare şi comunicaţii (13,4%).

La finele lunii noiembrie 2023, în România existau 250.663 de societăţi cu participare străină la capitalul social. Valoarea capitalului subscris se situa la aproape 69,289 miliarde de dolari.

Cel mai mare număr de societăţi cu participare străină era cu investitori din Italia, respectiv 52.677 (capital subscris de 3,21 miliarde de dolari), dar cea mai mare valoare a capitalului social aparţine firmelor olandeze, respectiv 12,907 miliarde de dolari, în 6.073 firme.

Te-ar mai putea interesa și
Un feribot cu aproximativ 270 de persoane la bord s-a scufundat în largul Ciprului de Nord. Cel puțin o persoană a murit
Un feribot cu aproximativ 270 de persoane la bord s-a scufundat în largul Ciprului de Nord. Cel puțin o persoană a murit
Un feribot cu aproximativ 270 de persoane la bord s-a scufundat duminică în largul Ciprului de Nord. ...
Premieră în România. Prima licitație de tauri de reproducție Limousine şi Charolaise. Prețurile pornesc de la 4.000 de euro
Premieră în România. Prima licitație de tauri de reproducție Limousine şi Charolaise. Prețurile pornesc de la 4.000 ...
Prima licitaţie din România dedicată taurilor de reproducţie din rasele Limousine şi Charolaise va avea loc pe data ...
Turcii de la AC&CO, unul dintre cei mai mari producători de textile din Europa, mai aduc 1 milion de euro în România
Turcii de la AC&CO, unul dintre cei mai mari producători de textile din Europa, mai aduc 1 milion de euro în România
Retailerul de fashion pentru bărbați AC&CO, originar din Turcia și prezent în mai multe centre comerciale din București ...
Test BMW iX3: Ingineria BMW în față cu Transfăgărășanul și realismul fantastic din Țara Făgărașului
Test BMW iX3: Ingineria BMW în față cu Transfăgărășanul și realismul fantastic din Țara Făgărașului
Am pus la încercare primul SUV BMW electric din generația Neue Klasse, versiunea 50 xDrive de 469 CP, pe un traseu de aproape ...