Investitori austrieci interesaţi de proiectele din România dezvoltate în regim PPP

Ministrul Delegat pentru Proiecte de Infrastructură de Interes Naţional şi Investiţii Străine, Dan Şova, s-a întâlnit cu un grup de investitori austrieci interesaţi de proiectele ce vor fi dezvoltate în regim de parteneriat public-privat (PPP) în România.
Economica.net - vin, 14 iun. 2013, 13:03
Investitori austrieci interesaţi de proiectele din România dezvoltate în regim PPP

Potrivit unui comunicat al Departamentului pentru Proiecte de Infrastructură de Interes Naţional şi Investiţii Străine, delegaţia austriacă a fost formată din reprezentanţi ai unui grup specializat în servicii financiare care activează la nivel mondial şi ai unei companii interesate de dezvoltarea de proiecte de parteneriat public – privat în domeniul sănătăţii.

Dan Şova a prezentat delegaţiei austriece proiectele ce urmează a fi demarate în acest sistem şi a punctat disponibilitatea Guvernului în a-şi oferi ajutorul pentru investitorii străini ce se vor implica în realizarea unor astfel de proiecte complexe în România.

‘Guvernul României a iniţiat o nouă lege a PPP special pentru a încuraja investitorii străini să se implice cu succes în dezvoltarea proiectelor de anvergură ce sunt şi vor fi dezvoltate în România’ a declarat Şova.

Partea a doua a discuţiei a fost axată pe posibilitatea dezvoltării pe proiecte public – private în domeniul medical românesc. Astfel, demnitarul român a explicat membrilor delegaţiei din Austria avantajele dezvoltării unor astfel de parteneriate, în special, în centrele universitare cu tradiţie din România, cum ar fi Iaşi, Cluj şi Braşov.

Companiile austriece au investit în România, până în 2012, aproximativ 9,4 miliarde de euro, reprezentând 18% din totalul investiţiilor străine directe. Cifra plasează Austria pe locul doi în topul investiţiilor străine în România, după Olanda.

Te-ar mai putea interesa și
Ce spune Turcia despre atacurile cu drone din Marea Neagră
Ce spune Turcia despre atacurile cu drone din Marea Neagră
O serie de atacuri asupra unor nave comerciale la Marea Neagră din ultima săptămână a evidenţiat riscurile în regiune pentru navigaţia civilă în regiune, iar experţi turci cer un cadru mai......
Sorin Scorțan, BiblioInvest: Pensiile vor acoperi cam jumătate din salariu
Sorin Scorțan, BiblioInvest: Pensiile vor acoperi cam jumătate din salariu
Pentru generația care iese la pensie peste trei decenii, prima pensie va reprezenta cam jumătate din salariul brut din ...
Cel mai scump condiment din lume sub formă de bulbi pentru plantare poate fi cumpărat în acest week-end din București. Este produs în România
Cel mai scump condiment din lume sub formă de bulbi pentru plantare poate fi cumpărat în acest week-end din București. ...
Un producător de șofran din județul Vrancea, care produce manual și comercializează sub brandul Grădina cu Șofran, ...
Noua centrală electrică de la Mintia a livrat azi energie în sistemul energetic național, pentru prima dată. Centrala este în probe
Noua centrală electrică de la Mintia a livrat azi energie în sistemul energetic național, pentru prima dată. Centrala ...
Primul MWh produs de prima turbină de la noua centrală pe gaze de la Mintia, care la finalizare va fi cea mai mare de acest ...