Investitorii din SUA cumpără masiv pe bursele europene

Economica.net
09 09. 2013
c7b5c8da_27ab_4cf7_a641_968329d051ab_92457900

Investitorii din SUA cumpără masiv pe bursele europene

LONDRA (MEDIAFAX) – Marii investitori americani au cumpărat în primele şase luni ale anului pe bursele din Europa acţiuni în valoare de 65 de miliarde de dolari, maximul ultimilor 36 de ani, potrivit unui raport elaborat de divizia europeană a Goldman Sachs folosind date ale Trezoreriei SUA.

Achiziţiile derulate de fondurile de pensii şi alţi investitori mari din SUA, la cel mai ridicat nivel începând din 1977, reprezintă un semn al încrederii în capacitatea Europei de a-şi reveni din criza datoriilor suverane, scrie Financial Times.

Semnele recuperării economice şi creşterea încrederii mediului de afaceri, precum şi aşteptările ca rezultatele companiilor din a doua jumătate a anului să susţină cotaţiile la bursă au atras din nou interesul investitorilor americani, notează publicaţia britanică.

„Contextul economic face din Europa o investiţie atractivă. Ne aşteptăm ca acţiunile companiilor europene să crească în continuare, odată cu recuperarea înregistrată la nivelul întregii regiuni”, a declarat directorul diviziei de investiţii în acţiuni pe pieţe internţionale la Goldman Sachs Asset Management, Eddie Perkins.

Potrivit grupului britanic HSBC, acţiunile europene sunt încă subevaluate cu 15% comparativ cu media pe termen lung, în pofida creşterilor din ultimul an. Cotaţiile de pe bursele europene au crescut cu 27% din iunie anul trecut.

Pieţele de capital se confruntă totuşi cu riscuri substanţiale, între care un posibil atac SUA asupra Siriei, temeri privind instabilitatea pieţelor emergente, dar şi posibilitatea unei noi agravări a crizei din zona euro.

Evoluţia slabă a pieţelor emergente este în mod deosebit un motiv de îngrijorare pentru companiile europene, întrucât acestea obţin aproximativ o treime din venituri din astfel de regiuni. O încetinire economică mai puternică decât se anticipează ar afecta veniturile şi profiturile companiilor din Europa.

În pofida riscurilor, faptul că acţiunile europene sunt încă ieftine încurajează fondurile americane să investească mai mult, potrivit Financial Times. Sectoarele preferate de Goldman Sachs şi HSBC pentru investiţii sunt financiar, telecom şi utilităţi.