Investitorii, extrem de interesaţi de vânzarea unui pachet de 30% din acţiunile Aeroportului internaţional din Atena

 Oferta publică iniţială (IPO) pentru vânzarea unui pachet de 30% din acţiunile Aeroportului internaţional din Atena (AIA) a atras o cerere solidă, a anunţat vineri Agenţia pentru Privatizare din Grecia (HRADF), transmite Reuters.
AGERPRES - vin, 02 feb. 2024, 14:23
Investitorii, extrem de interesaţi de vânzarea unui pachet de 30% din acţiunile Aeroportului internaţional din Atena

Ordinele investitorilor au depăşit opt miliarde de euro (8,70 miliarde de dolari) iar preţul ofertei a fost stabilit la 8,20 euro pe acţiune, la extremitatea superioară a ofertei de 7 – 8,20 euro pe acţiune, a precizat HRADF.

Grecia vinde 90 milioane de acţiuni, printr-o ofertă combinată către investitorii externi şi interni şi actualii acţionari. Este cea mai mare ofertă publică iniţială de la criza datoriilor, din 2010 – 2018. Guvernul elen vrea să profite de apetitul puternic al investitorilor pentru activele greceşti, după ce anul trecut Grecia şi-a redobândit ratingul de tip „investment grade”.

IPO, care a început în 25 ianuarie, s-a încheiat joi, 1 februarie.

Actualul preţ al ofertei va ajuta Grecia să obţină peste 780 milioane de euro în urma IPO, după ce AviAlliance, care deţine o participaţie de 40% în Aeroportul Eleftherios Venizelos din Atena, a fost de acord să cumpere încă 10%, la 9,758 euro pe acţiune, peste preţul ofertei.

Acţiunile ar urma să se tranzacţioneze la Bursa de la Atena în jurul datei de 7 februarie.

Aeroportul internaţional din Atena a înregistrat în 2023 un trafic record de peste 28 de milioane de pasageri, dintre care numeroşi turişti, fiind depăşit cu 10,2% precedentul record din 2019, „ceea ce demonstrează capacitatea sa de a reveni după pandemia de Covid-19”, a precizat AIA într-un comunicat de presă.

Te-ar mai putea interesa și
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem un pașaport pentru investiții
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem ...
Consiliul pentru Afaceri Economice şi Financiare al Uniunii Europene (ECOFIN) a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa, a anunţat......
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ridicate
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ...
Marile bănci de pe Wall Street au raportat marţi profituri trimestriale solide, consumatorii din SUA continuând să-şi ...
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au fost aduse
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au ...
Kimberly Guilfoyle, ambasadoarea SUA în Grecia, implicată într-un scandal de presă, a confirmat, marţi, că a demisionat, ...
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple a intrat oficial pe piaţa de smart home, după ce a lansat marţi HomeView, primul dispozitiv de smart home al companiei ...