Investitorii imobiliari au adus 215 milioane euro la capitalul subsidiarelor din România, în 9 luni

Investitorii imobiliari din România care au acţionari străini au primit în primele nouă luni aporturi de capital totalizând circa 215 milioane de euro, în creştere faţă de perioada similară a anului trecut, când subscrierile au totalizat aproximativ 200 milioane de euro, potrivit ONRC.
Economica.net - mar, 29 oct. 2013, 10:26
Investitorii imobiliari au adus 215 milioane euro la capitalul subsidiarelor din România, în 9 luni

Cea mai mare subscriere, de 33,4 milioane de euro, a fost realizată la firma Tower Center, înregistrată în Cipru. Firma deţine imobilul de biroruri cu acelaşi nume din Piaţa Victoriei.

Sumele subscrise sunt în majoritate de ordinul câtorva milioane de euro, iar firmele sunt în mare parte vehicule de investiţii înregistrate în Cipru sau Olanda, dar şi în Spania, Austria, Polonia şi Luxemburg.

Astfel, printre firmele care au beneficiat de sume suplimentare din partea investitorilor se numără Goldale Real Estate, cu o infuzie de 24,8 milioane de euro, Masterage Imobiliare, al cărei capital a fost majorat cu 21,8 milioane de euro (ambele firme sunt deţinute de grupul spaniol Riofisa şi de omul de afaceri Ion Ţiriac) şi CEIF Industrial Epsilon, cu 5,6 milioane de euro de la fondul australian de investiţii Valad.

Totodată, compania scoţiană Aberdeen Asset Management a adus la capitalul firmei DEGI Millennium Tower peste 19,4 milioane de euro. Firma deţine clădirea de birouri Millennium Bu­siness Center, situată lângă Biserica Arme­neas­că din centrul Capitalei şi afectată de un incediu puternic în urmă cu patru ani.

O altă investiţie importantă realizată în acest an este cea a dezvoltatorului imobiliar polonez Echo Investment. Acesta a subscris 14,7 milioane de euro la capitalul firmei Echo Investments Project 1 din Braşov, prin intermediul căreia vrea să construiască un centru comercial în acest oraş.

Citeste si: Papalekas aşteaptă bani de la o mare bancă europeană pentru turnul de 23 de etaje din Floreasca

De un aport de capital în valoare de peste 11 milioane de euro a beneficiat şi fondul de investiţii Tri Investment, în timp ce capitalul firmei Immobiliare Italo Romena a fost majorat cu 14,9 milioane de euro.

Şi investitorii canadieni ai companiei imobiliare Benovo au capitalizat, cu 2,8 milioane de euro, firma Vic City, dezvoltatorul centrului comercial Victoria City Lifestyle care urmează să fie construit în Bucureştii Noi.

Grupul american Prologis a majorat capitalul uneia dintre firmele sale din România, Prologis Joiţa (Giurgiu), cu 2,6 milioane de euro, în timp ce omul de afaceri grec Ioannis Papalekas a capitalizat, în două rânduri, cu un total de peste 3 milioane de euro firma Star Imob Construct, prin intermediul căreia a cumpărat centrul comercial City Mall, în faliment. Spaţiul în care a funcţionat mall-ul este în proces de renovare în vederea transformării în clădire de birouri.

Alţi investitori imobiliari activi pe piaţa românească în primele nouă luni au fost firma Wellkept Imobiliare, cu acţionari din Cipru, care a investit aproaoe 3 milioane de euro, în două tranşe şi Red Management , cu un aport de 3,8 milioane de euro la firma Red Project Five, în timp ce capitalul firmei Green Gate din Timiş a fost majorat cu peste 5 milioane de euro.

Veşti bune. Investitorii imobiliari au dublat sumele aduse la subsidiarele din România

Te-ar mai putea interesa și
DIICOT, ironie la adresa ministrului Pîslaru, pe Facebook: „Azi suntem şi la Casa de Pensii; Scuze că nu am anunţat înainte” ( percheziţii la Casa de pensii Bucureşti)
DIICOT, ironie la adresa ministrului Pîslaru, pe Facebook: „Azi suntem şi la Casa de Pensii; Scuze că nu am anunţat ...
DIICOT a postat miercuri un mesaj pe Facebook în care îl ironizează pe ministrul interimar al Muncii, Dragoş Pîslaru, după ce acesta ar fi demis-o pe Alexandra Zară de la şefia Autorităţii......
PPC pune o baterie de 80 MWh la un parc eolian din Dobrogea
PPC pune o baterie de 80 MWh la un parc eolian din Dobrogea
PPC Renewables România, cel mai mare investitor privat în energie regenerabilă din România, continuă dezvoltarea portofoliului ...
Roşu pentru România la investiţiile străine şi datoria externă – date BNR pentru primele cinci luni din 2026 – date oficiale BNR
Roşu pentru România la investiţiile străine şi datoria externă – date BNR pentru primele cinci luni din 2026 ...
Investiţiile directe ale nerezidenţilor în România au însumat 2,195 miliarde euro (comparativ cu 2,913 miliarde euro ...
Centrală fotovoltaică pusă gratis la client, pentru autoconsum, se plătește doar energia.  Business-ul promovat de Greenvolt în România se extinde: 11 proiecte dezvoltate în Dobrogea, 2,5 MW
Centrală fotovoltaică pusă gratis la client, pentru autoconsum, se plătește doar energia.  Business-ul promovat de ...
Greenvolt Next Romania, parte a Greenvolt Group, dezvoltă 11 proiecte de producere a energiei din surse regenerabile în ...