Investitorii interesaţi de Blue Air pot depune oferte până în 20 aprilie

Investitorii interesaţi să achiziţioneze operatorul de transport aerian low-cost Blue Air pot depune oferte în acest sens până în data de 20 aprilie 2013, în condiţiile în care există deja oferte şi scrisori de intenţie depuse de investitori români şi străini de marcă, potrivit unui comunicat al companiei.
Economica.net - J, 11 apr. 2013, 18:19
Investitorii interesaţi de Blue Air pot depune oferte până în 20 aprilie

Blue Air Transport Aerian are, începând din 10 aprilie, un nou Consiliu de Administraţie alcătuit din Ellen Phillips, specialist american în aviaţie şi în restructurarea companiilor de aviaţie, cu peste 30 de ani de expertiză în domeniu (lucrează în cadrul Blue Air din 2010), Adrian Ionaşcu, Director General Adjunct Blue Air (parte a echipei de management a companiei din 2007) şi Rudolf Vizental, reprezentant al Casei de Insolvenţă Transilvania.

„Pentru a ne consolida poziţia pe piaţa din România şi pe piaţa europeană şi pentru a putea îmbunătăţi calitatea serviciilor de transport aerian oferite pasagerilor, noul Consiliu de Administraţie consideră oportună găsirea unui investitor, mai ales că există deja oferte şi scrisori de intenţie depuse de investitori români şi străini de marcă. Pentru a organiza un proces transparent şi competitiv de selecţie, până la data de 20 aprilie 2013, îi invităm pe toţi cei interesaţi să depună oferte şi scrisori de bonitate bancară, la sediul companiei Blue Air”, se precizează în comunicatul citat.

Compania Blue Air face parte din grupul de firme deţinut de omul de afaceri Nelu Iordache, aflat în prezent în arest. Iordache este acuzat de posibile fapte de corupţie în legătură cu activitatea firmei de construcţii Romstrade.

Blue Air este singura companie de smart flying cu capital privat 100% românesc. Compania este autorizată să efectueze zboruri regulate interne şi internaţionale de pasageri, zboruri de tip charter la cerere şi transporturi cargo.

 

Te-ar mai putea interesa și
Bursa de la Bucureşti a pierdut în această săptămână peste 8,44 miliarde de lei la capitalizare
Bursa de la Bucureşti a pierdut în această săptămână peste 8,44 miliarde de lei la capitalizare
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a pierdut, în această săptămână, peste 8,44 miliarde de lei la capitalizare (-1,16%), în timp ce valoarea tranzacţiilor cu acţiuni a scăzut cu peste 98,37......
ANPC a început controalele în stațiile de carburanți
ANPC a început controalele în stațiile de carburanți
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a început controalele în stațiile de carburanți din țară, ...
Ce a decis IKEA cu privire la magazinul pe care urmează să îl deschidă la Iași
Ce a decis IKEA cu privire la magazinul pe care urmează să îl deschidă la Iași
Retailerul suedez IKEA anunță că nu a ajuns la nicio decizie cu privire la magazinul din Iași pentru care are deja autorizație ...
Rusia pregătește atacuri masive. Vizează instalațiile din sectorul energetic
Rusia pregătește atacuri masive. Vizează instalațiile din sectorul energetic
Rusia a anunţat duminică faptul că pregăteşte "atacuri masive" împotriva "instalaţiilor din sectorul energetic" din ...