Investitorii vor putea tranzacţiona pe piaţa principală a BVB orice volum de acţiuni, începând din 2 decembrie

Economica.net
04 11. 2014
bvb555_88861600_37570300_27100700

‘Începând cu 2 decembrie 2014, ordinele introduse pentru executare la Bursa de Valori Bucureşti (BVB), pentru toate categoriile de instrumente tranzacţionate la BVB, vor reprezenta orice volum pe care un investitor doreşte să îl tranzacţioneze. Aceasta survine ca urmare a eliminării segmentului de piaţă odd lot şi a cerinţelor speciale privind dimensiunea ordinelor, pentru toate pieţele administrate de BVB’, precizează un comunicat al BVB remis marţi AGERPRES.

Piaţa Regular este piaţa principală pe care se tranzacţionează blocuri de acţiuni. Un bloc de acţiuni constă într-un număr de acţiuni stabilit de bursă, în general 100 de acţiuni, fiind o modalitate de evitare a tranzacţiilor mici. Piaţa odd lot este cea în care se tranzacţionează pachete de acţiuni mai mici decât dimensiunea standard a blocului, de 100 acţiuni.

‘Creăm o situaţie care este normală pentru pieţele dezvoltate, prin eliminarea restricţiilor cu privire la elemente de bază precum numărul de acţiuni, obligaţiuni sau alte instrumente pe care investitorul ar dori să le cumpere sau să le vândă. Aceasta oferă flexibilitate, costuri mai mici, mai multă libertate şi o reacţie mai rapidă la schimbarea stărilor pieţei. Suntem mândri că, până la finalul anului 2014, o mare parte a proiectului de modernizare, implementat de Grupul BVB şi participanţii la piaţa de la începutul anului, va fi finalizată şi funcţională’, a declarat directorul general al BVB, Ludwik Sobolewski.

După eliminarea segmentului de piaţă odd lot, singurul segment de executare al tranzacţiilor va fi piaţa Regular. Potrivit BVB, aceasta va aduce eficienţă crescută procesului de tranzacţionare, specificitate mai mică pentru piaţa locală şi o mai mare standardizare, rezultând într-un mediu bun pentru actualii şi viitorii membri ai BVB.

De la începutul anului 2014, BVB a lucrat împreună cu participanţii la piaţă pentru a elimina barierele care stau în calea dezvoltării pieţei locale de capital. Pentru îmbunătăţirea mecanismelor de piaţă şi a infrastructurii pieţei, Grupul BVB a extins şedinţa de tranzacţionare, a introdus sesiunea de ‘Tranzacţionare la închidere’, a introdus noi programe de market making, indici şi metodologii de indici, precum şi o nouă segmentare a pieţei, comisioane de tranzacţionare reduse, separarea sistemelor de tranzacţionare şi post-tranzacţionare, şi ciclul de decontare T+2 pentru toate instrumentele financiare.