Investitorul secret de la Carpatica Asig: Un fond de investiţii din Est

11 02. 2016
4_81982800

La sfârșitul lunii decembrie, în legătură cu situația Carpatica Asig a apărut informația că un investitor strategic este interesat de preluarea companiei de asigurări. Autoritatea de Supraveghere Financiară nu a spus decât că a fost notificată că în ianuarie începe raportul de due diligence, iar la sfârșitul lunii inauarie 2016 a introdus societatea în mecnismul de rezoluție numind ca administrator temporar Fondul de Garantare al Asiguraților.

“Investitorul interesat de preluarea Carpatica Asig deține o vastă experienţă în industria de asigurări și intenționează să dezvolte și să consolideze compania pe termen lung” spunea recent un comunicat al asigurătorului. Surse din piață ne-au declarat că investitorul de la Carpatica nu este o societate de asigurări, ci un fond de investiții din zona de Est. „Dar nu din Estul extrem, ci de ceva mai aproape, din Rusia, Ucraina”, ne-au spus sursele noastre

Fondul de Garantare a Asiguraţilor (FGA), administratorul Carpatica Asig pe durata primei faze a mecanismului de rezoluție, va avea ca atribuţii principale supervizarea procesului de inventariere a patrimoniului societăţii la data de 31.12.2015, întocmirea situaţiilor financiare anuale şi auditarea acestora, precum şi supervizarea modului de ducere la îndeplinire a măsurilor, în special cele legate de atragerea unui investitor strategic.

Consiliul de Administraţie al Carpatica Asig va trebui să continue demersurile pentru atragerea unui investitor strategic, să încheie tranzacţia de vânzare şi să restabilească nivelul fondurilor proprii de bază eligibile care acoperă cerinţa de capital minim (MCR, minimum capital requirement) calculat la data de 1.01.2016 sau modificat profilul de risc astfel încât, în termen de 3 luni de la data comunicării deciziei, MCR să fie respectată.

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a decis în ianuarie aplicarea măsurilor de rezoluţie în cazul Carpatica Asig, companie care se afla de mai bine de un an în redresare financiară. Firma de asigurări nu a reuşit să atragă în acţionariat un investitor strategic care să vină cu circa 90 de mil. euro la capital.

Carpatica Asig este al doilea cel mai mare vânzător de poliţe RCA din România.