Ioan Niculae: Himerica taxă de 60% la producătorii de gaze nu a ajutat statul

Statul nu a fost ajutat de 'himerica' taxa de 60 % aplicată, din 2013, producătorilor de gaze, care s-a dovedit, de fapt, un 'fiasco', a apreciat preşedintele Consiliului Investitorilor Români, Ioan Niculae, care s-a întâlnit, joi, cu Misiunea FMI.
Economica.net - J, 23 ian. 2014, 12:09
Ioan Niculae: Himerica taxă de 60% la producătorii de gaze nu a ajutat statul

‘În final, nici statul român nu a fost ajutat. În ceea ce priveşte acea taxare himerică cu 60% a producătorilor de gaze, ea s-a dovedit de fapt un fiasco, în sensul că ei au încasat mai puţin decât încasau într-un an normal, în anul anterior 2012. În acelaşi timp a fost o scădere dramatică a vânzărilor de gaze. De la 17,5 miliarde de metri cubi de gaze, cât consuma România în 2008 – 2009, am ajuns la aproape 12 miliarde de metri cubi, în 2013, ceea ce generează închiderea unor capacităţi de producţie, desfiinţarea unor locuri de muncă şi dispariţia unor surse importante de venit la bugetul de stat’, a spus Niculae.

Acesta a precizat că investitorii au cerut o analiză amănunţită a calendarului de liberalizare a preţului gazelor naturale, care ‘nu mai are nimic cu actuala realitate’.

‘Acea anexă la hotărârea de guvern, de creştere a preţurilor, a fost făcută pe un studiu care s-a terminat în 2009. În 2009, era cu totul alta piaţa energiei şi gazelor la nivel mondial. Astăzi, preţul la gaze a scăzut în toată lumea, inclusiv în Europa. Noi lucrăm pe un calendar din 2009, în care se previziona un preţ de 500 de dolari la gazele din Federaţia Rusă. Noi suntem în 2014, iar astăzi preţul gazelor din Federaţia Rusă se apropie de 300 de dolari. Am cerut să se reanalizeze cuantumul acestor creşteri de preţ propuse’, a explicat Ioan Niculae.

Taxa asupra veniturilor suplimentare rezultate din vânzarea gazelor naturale este plătită de operatorii economici care desfăşoară cumulativ activităţi de extracţie şi comercializare a gazelor naturale se aplică din februarie 2013 până în decembrie 2014.

Te-ar mai putea interesa și
Nazare, întâlnire cu o delegaţie americană, la Bucureşti. Ministrul Finanţelor spune că vrea mai mult capital american în România, mai multe proiecte comune de producție și tehnologie
Nazare, întâlnire cu o delegaţie americană, la Bucureşti. Ministrul Finanţelor spune că vrea mai mult capital american ...
Ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare, a avut o întâlnire cu delegația Congresului SUA condusă de congresmanul Mike Rogers, președintele Comisiei pentru Apărare a Camerei......
Bucureşti – Schimbare importantă în Centrul Capitalei, pe malurile Dâmboviței, între Piaţa Unirii şi Podul Izvor – Cum va arăta zona (FOTO)
Bucureşti – Schimbare importantă în Centrul Capitalei, pe malurile Dâmboviței, între Piaţa Unirii şi Podul ...
Primăria Municipiului Bucureşti anunţă o licitaţie de aproape 64 de milioane de lei fără TVA pentru lucrări de amenajare ...
Ce se întâmplă pe Dunăre în perioada următoare – date oficiale
Ce se întâmplă pe Dunăre în perioada următoare – date oficiale
Debitul Dunării la intrarea în ţară va atinge în următoarele zile 1.600 mc/s, apoi va fi în scădere până la valoarea ...
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați din hoteluri în Sozopol
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați ...
Un incendiu de amploare a distrus, vineri dimineaţă, un restaurant din Oraşul Nou din Sozopol, obligând autorităţile ...