Ioan Rus: Reducerea personalului MAI a dus la scăparea de sub control a infracţionalităţii

Reducerea personalului MAI a dus la scăparea de sub control a infracţionalităţii, eficienţa sistemului de ordine publică a fost puternic afectată, iar infracţiunile au înregistrat constant o creştere, potrivit rezultatelor auditului realizat la MAI, prezentate, vineri, de ministrul Ioan Rus.
Economica.net - vin, 13 iul. 2012, 10:30
Ioan Rus: Reducerea personalului MAI a dus la scăparea de sub control a infracţionalităţii

„Diminuarea activelor Ministerului Administraţeii şi Internelor (MAI) cu 10.000 prin disponibilizări a fost prezentată ca o victorie a binelui, făr a se lua în calcul efectelor, scăparea de sub control a fenonemului infracţional, aflat în trend ascendent”, a spus Ministrul Internelor, Ioan Rus.

Ministrul a precizat că dacă în 2010 structurile de ordine şi siguranţă publică au înregistrat un deficit de personal de 13 la sută, ca urmare a punerii în aplicare a Legii 286/2010 şi a bugetului de stat pe 2011 a fost diminuat semnificativ numărul poliţiştilor şi jandarmilor.

Astfel, potrivit rezultatelor auditului realizat la Ministerul Administraţiei şi Internelor, 65 la sută din angajaţii Poliţiei Române cărora le-au încetat raporturile de serviciu în 2011 au fost din structurile de ordine şi siguranţă publică.

Totodată, potrivit rezultatelor prezentate de ministrul Ioan Rus, personalul Jandarmeriei destinat asigurării pazei unor obiective s-a diminuat cu 23 la sută, iar la Oficiul Român pentru Imigrări au fost disponibilizaţi 11 la sută dintre angajaţi.

De la Poliţia de Frontieră au fost disponibilizaţi 800 de poliţişti, în condiţiile în care structurile de ordine publică din unele judeţe situate în proximitatea frontierei de stat erau oricum subdimensionate, a adăugat Ioan Rus.

„Eficienţa sistemului de ordine şi siguranţă publică a fost comprimisă ca urmare a diminuării dispozitivului de ordine şi siguranţă publică cu 49%”, a mai spus Ioan Rus.

Infracţionalitatea sesizată a înregistrat constant un trend ascendent, cu patru la sută, infracţiunile de natură judiciară au crescut cu 11 la sută, infracţiunile contra patrimoniului au crescut cu 14 la sută, iar infracţiunile stradale cu patru la sută.

În mediul rural, situaţia înregistrată în octombrie 2011 – aprilie 2012 comparativ cu perioada similară a anilor precedenţi indică o creştere cu aproape şapte la sută. Astfel, au crescut furturile din locuinţe cu 23 la sută, tâlhăriile cu 17 la sută, furturile din autoturisme cu 15 la sută, infracţiunile grave comise cu violenţă cu 14 la sută, furturile din societăţi comerciale comise cu violenţă cu 8,2 la sută.

Te-ar mai putea interesa și
Zeci de persoane au fost ucise în urma atacurilor din ultimele zile lansaye de rebelii Houthi din Yemen. Coaliția condusă de Arabia Saudită amenință cu represalii
Zeci de persoane au fost ucise în urma atacurilor din ultimele zile lansaye de rebelii Houthi din Yemen. Coaliția condusă ...
Cel puţin trei membri ai forţelor guvernamentale yemenite şi doi civili au fost ucişi vineri în noi atacuri ale rebelilor Houthi într-o provincie bogată în petrol, a doua zi după cele mai......
S-a adoptat legea prin care, în caz extrem, se poate limita sau chiar opri alimentarea cu energie electrică. Cum funcționează măsurile de siguranță
S-a adoptat legea prin care, în caz extrem, se poate limita sau chiar opri alimentarea cu energie electrică. Cum funcționează ...
Astăzi, în ședința extraordinară a Guvernului României, a fost adoptată „Hotărârea privind adoptarea unor măsuri ...
Sindicatul „MIPE Normalitate”: Ministerul susține în mod oficial modificarea salarizării personalului instituției, dar această măsură nu se regăsește în proiectul Legii salarizării
Sindicatul „MIPE Normalitate”: Ministerul susține în mod oficial modificarea salarizării personalului instituției, ...
Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE) susţine modificarea salarizării personalului care gestionează ...
Starea de alertă a fost prelungită la Praid pentru încă 30 de zile
Starea de alertă a fost prelungită la Praid pentru încă 30 de zile
Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă (CLSU) Praid a hotărât, vineri, prelungirea cu încă 30 de zile a stării ...