Ioana Mihăilă: În PNRR sunt prevăzute investiții de 150 de milioane de euro pentru prevenirea infecțiilor din spitale

Ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă, a declarat joi că în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă sunt prevăzute investiţii de 150 de milioane de euro care să vină în ajutorul unităţilor spitaliceşti pentru a preveni infecţiile asociate asistenţei medicale.
AGERPRES - J, 17 iun. 2021, 20:37
Ioana Mihăilă: În PNRR sunt prevăzute investiții de 150 de milioane de euro pentru prevenirea infecțiilor din spitale

Ioana Mihăilă a spus că Ministerul Sănătăţii are în plan „măsuri de ameliorare” a sub-raportării infecţiilor asociate actului medical.

„Avem în plan măsuri de ameliorare a acestei sub-raportări (infecţii nosocomiale), unele ţin de modul de finanţare. Ne gândim să finanţăm altfel acolo unde există spitale care raportează constant, coerent şi corect aceste infecţii asociate asistenţei medicale. Altele ţin de modul în care comunicăm importanţa acestor infecţii asociate asistenţei medicale, aşa încât şi medicii şi managerii şi presa şi populaţia generală să înţeleagă că aceste infecţii asociate asistenţei medicale sunt inerente în anumite situaţii şi nu reprezintă neapărat un caz de malpraxis. (…) Există în acest moment sisteme de raportare, dar este adevărat că se pot îmbunătăţi metodele de raportare, dar şi controlul raportărilor. Avem în plan, inclusiv în PNRR prevăzute investiţii de 150 de milioane de euro care să vină în ajutorul unităţilor spitaliceşti pentru a preveni infecţiile asociate asistenţei medicale. Spitalele vor avea la dispoziţie diferite instrumente pentru a-şi realiza aceste investiţii. Fie că vorbim de investiţii în partea de sterilizare, în partea de spălare, în funcţie de cum consideră ele că au nevoie”, a susţinut ministrul, într-o conferinţă de presă.

Ioana Mihăilă a afirmat că, potrivit „mărturiilor primite de la Comisia Europeană”, componenta Sănătate din PNRR a fost una dintre „cele mai bune” transmise de către România.

„Din luna ianaurie până la ultima retransmitere a componentei Sănătate cred că au fost 7 transmiteri către Comisia Europeană şi 7 reveniri cu observaţii de la Comisia Europeană. Aceste mod de lucru, acest mecanism de feedback de fapt ne ajută ca de fiecare dată să transmitem către Comisia Europeană un plan mai bun, mai detaliat şi mai concret şi mai uşor de implementat. Au fost observaţii, ele au fost numeroase. Cele mai mult au fost rezolvate la fiecare dintre aceste retransmiteri, astfel încât această componentă Sănătate din PNRR, conform mărturiilor primite de la Comisia Europeană, a fost dintre cele mai bune din componentele transmise de către România”, a spus ministrul.

Te-ar mai putea interesa și
Grecia va interzice de la 1 ianuarie 2027 accesul tinerilor sub 15 ani la rețelele sociale
Grecia va interzice de la 1 ianuarie 2027 accesul tinerilor sub 15 ani la rețelele sociale
Grecia va deveni una din primele ţări membre ale Uniunii Europene care interzic accesul tinerilor sub 15 ani la social media, transmite DPA, relatează Agerpres....
Compania Agroserv Măriuța, deținătoare brandului Lăptăria cu Caimac, a atras o a treia finanțare nerambursabilă pentru construirea de capacități energetice regenerabile
Compania Agroserv Măriuța, deținătoare brandului Lăptăria cu Caimac, a atras o a treia finanțare nerambursabilă pentru ...
Conducerea Agroserv Măriuță S.A. informează actionarii și investitorii de la Bursa de Valori București cu privire la ...
Ce se va întâmpla cu facturile la gaze după 1 aprilie? “Nu avem lichiditate, nu avem un semnal de preț” – Cristina Păun, ACUE
Ce se va întâmpla cu facturile la gaze după 1 aprilie? “Nu avem lichiditate, nu avem un semnal de preț” – Cristina ...
Populația este protejată de creșterea prețuilor la gaze în această iară, dar nu se știe ce se va întâmpla după ...
Polonezii de la Symfonia Group, activi și în România, intră pe piața austriacă a software-ului pentru consultanță fiscală prin achiziția dvo Software
Polonezii de la Symfonia Group, activi și în România, intră pe piața austriacă a software-ului pentru consultanță ...
Symfonia Group, companie de software din Europa Centrală cu peste 30 de ani de experiență și peste 55.000 de clienți, ...