Ioana Mihăilă: INSP apreciază că pe la mijlocul lunii septembrie s-ar putea să ajungem la 4.000 de pacienţi spitalizaţi cu COVID-19

Fostul ministru al Sănătăţii Ioana Mihăilă afirmă că ultima estimare de la Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP) privind evoluţia pandemiei de COVID-19 la nivel naţional arată că la jumătatea lunii septembrie în România ar putea exista 4.000 de persoane infectate spitalizate.
AGERPRES - J, 09 sept. 2021, 12:32
Ioana Mihăilă: INSP apreciază că pe la mijlocul lunii septembrie s-ar putea să ajungem la 4.000 de pacienţi spitalizaţi cu COVID-19

„Ultima estimare pe care am primit-o de la Institutul Naţional de Sănătate Publică – şi care reprezenta, de fapt, o actualizare a estimărilor anterioare, care erau puţin mai optimiste – apreciază că pe la mijlocul lunii septembrie s-ar putea să ajungem la 4.000 de pacienţi spitalizaţi cu COVID-19. Aceasta este ultima estimare la care am avut acces”, a declarat Ioana Mihăilă, joi, într-o intervenţie la Realitatea Plus, citata de News.ro.

Grupul de Comunicare Strategică a anunţat, miercuri, 2.079 de noi cazuri de infectare cu coronavirus. De marţi până miercuri, 48 de persoane au decedat, au fost raportate 2 decese anterioare intervalului de referinţă, ambele înregistrate în luna august 2021. La ATI erau internaţi, miercuri, 470 de pacienţi cu COVID-19, numărul lor fiind în creştere. În spital se aflau internaţi 93 copii infectaţi cu noul coronavirus, opt dintre ei fiind la ATI. Bucureştiul şi cinci judeţe au rata de infectare peste 1.

Te-ar mai putea interesa și
Bursa de la București a înschis în scădere ședința de tranzacționare de luni. Rulajul a sărit de 1,38 de miliarde de lei
Bursa de la București a înschis în scădere ședința de tranzacționare de luni. Rulajul a sărit de 1,38 de miliarde de lei
Bursa de Valori Bucureşti a închis în scădere şedinţa de luni, iar valoarea totală a tranzacţiilor a fost de aproximativ 1,387 de miliarde de lei (259,9 milioane de euro), transmite Agerpres....
VIDEO Autostrada Unirii A8: Constructorul român Danlin XXL lucrează cu peste 320 de muncitori pe primul său șantier de autostradă
VIDEO Autostrada Unirii A8: Constructorul român Danlin XXL lucrează cu peste 320 de muncitori pe primul său șantier de ...
Lucrările pentru construirea lotului 1D Joseni - Ditrău din Autostrada A8 Tg Mureș - Tg Neamț au avansat susținut și ...
Fondul Proprietatea începe plata dividendelor aferente anului 2025
Fondul Proprietatea începe plata dividendelor aferente anului 2025
Franklin Templeton Internațional Services S.A R.L., în calitate de administrator de fond de investițîi alternative și ...
Grecia va interzice de la 1 ianuarie 2027 accesul tinerilor sub 15 ani la rețelele sociale
Grecia va interzice de la 1 ianuarie 2027 accesul tinerilor sub 15 ani la rețelele sociale
Grecia va deveni una din primele ţări membre ale Uniunii Europene care interzic accesul tinerilor sub 15 ani la social ...