Ioana Petrescu, aviz favorabil din partea comisiilor parlamentare pentru funcţia de ministru al Finanţelor

Economica.net
04 03. 2014
ioanapetrescu_05012013_6509_44357500

Ioana Maria Petrescu a primit 23 de voturi pentru şi 15 împotrivă. De asemenea, au fost consemnate două abţineri.

Ioana Petrescu este profesor de economie la Facultatea de Politici Publice de la Universitatea Maryland. Este licenţiată în economie şi matematică la Colegiul Wellesley şi deţine un doctorat şi un masterat în economie de la Universitatea Harvard.

Înainte de a fi asistent la Universitatea din Maryland, a lucrat ca membru al National Review Institute la American Enterprise Institute din Washington, DC.

Domeniile sale de specialitate sunt finanţele publice, economia de dezvoltare şi economia de securitate naţională. Cercetările sale variază de la impozitarea în ţările în tranziţie şi în curs de dezvoltare, la economii subterane, antreprenoriat şi regulamente economice.

Este membru al Asociaţiei Americane de Economie, membru fondator al Asociaţiei privind Economia Securităţii Naţionale.

La 4 septembrie 2013, a fost numită în funcţia de consilier de stat în cadrul Cancelariei Primului-Ministru.

Noii miniştri ai Cabinetului condus de către Victor Ponta şi cei cu portofolii noi vor fi audiaţi marţi, între orele 9,00-13,00, în comisiile de specialitate, urmând ca votul în plenul reunit al Parlamentului să aibă loc în aceeaşi zi la ora 15,00.

Potrivit preşedintelui Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, miniştrii care şi-au păstrat portofoliile nu vor fi audiaţi, după cum prevede Constituţia.

Noul Cabinet este alcătuit din: Liviu Dragnea, vicepremier, ministrul Dezvoltării Regionale, Gabriel Oprea, vicepremier, ministrul Afacerilor Interne, Daniel Constantin, vicepremier, ministrul Agriculturii, Kelemen Hunor, vicepremier, ministrul Culturii, Robert Cazanciuc, ministru al Justiţiei, Titus Corlăţean, ministru al Afacerilor Externe, Mircea Duşa, ministru al Apărării Naţionale, Rovana Plumb, ministru al Muncii şi Familiei, Attila Korodi, ministru al Mediului şi Schimbărilor Climatice, Nicolae Bănicioiu, ministru al Sănătăţii, Gabriela Szabo, ministru al Tineretului şi Sportului, Remus Pricopie, ministru al Educaţiei Naţionale, Constantin Niţă, ministru al Economiei, Eugen Teodorovici, ministru al Fondurilor Europene, Ioana Petrescu, ministru al Finanţelor Publice, Alexandru Răzvan Cotovelea, ministrul pentru Societatea Informaţională, Dan Şova, ministru al Transporturilor, Liviu Voinea, ministru delegat pentru Buget, Mihnea Costoiu, ministru delegat pentru Învăţământul Superior, Florin Jianu, ministru delegat pentru IMM-uri, Mediul de Afaceri şi Turism, Eugen Nicolicea, ministru delegat pentru Relaţia cu Parlamentul, Răzvan Nicolescu, ministru delegat pentru Energie, Doina Pană, ministru delegat pentru Apă şi Păduri, Aurelia Cristea, ministru delegat pentru Dialog Social, Bogdan Stanoevici, ministru delegat pentru Românii de Pretutindeni.