Iohannis a promulgat legea prin care terenurile agricole din sistemul de cercetare rămân în proprietatea publică a statului

Economica.net
26 06. 2015
teren_agricol_85003600_33643500

Potrivit legii, suprafeţele de teren cu destinaţie agricolă indispensabilă activităţii de cercetare – dezvoltare – inovare şi multiplicării materialului biologic vegetal şi animal, de utilitate publică, folosite de Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice ‘Gheorghe Siseşti’ şi sistemul de cercetare în domeniile agricultură, silvicultură şi industrie alimentară, sunt exceptate de la demararea procedurilor legale necesare în vederea schimbării regimului juridic.

Astfel, acestor terenuri nu li se schimbă regimul juridic şi rămân în proprietatea publică a statului.

Prin această lege, au fost eliminate prevederile conform cărora institutele, staţiunile de cercetare şi instituţiile publice erau obligate să predea Agenţiei Domeniilor Statului, în termen de 30 de zile de la data publicării hotărârii Guvernului în Monitorul Oficial al României, terenurile care fac obiectul acesteia.

De asemenea, au fost eliminate prevederile prin care, în situaţia în care restituirea terenurilor agricole pe vechile amplasamente nu era posibilă, fostului proprietar sau moştenitorilor acestuia li se atribuia un alt amplasament, respectiv pe terenurile proprietate publică, trecute în condiţiile legii în proprietatea privată a statului, sau pe terenurile proprietate privată a statului, care au fost administrate de institute, staţiuni de cercetare şi alte instituţii publice pe raza unităţii administrativ-teritoriale şi a localităţilor învecinate, aflate în acelaşi judeţ.

Tot vineri, şeful statului a semnat decretele privind promulgarea Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 182/ 2002 privind protecţia informaţiilor clasificate şi pentru promulgarea Legii privind ratificarea Acordului dintre Guvernul României şi Organizaţia pentru Eliberarea Palestinei privind dobândirea, pe bază de reciprocitate, a dreptului de proprietate asupra terenurilor pentru buna funcţionare a misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare, semnat la Bethlehem la 24 decembrie 2013.