Iohannis: Autoritățile române monitorizează îndeaproape evoluția evenimentelor din Rusia

24 06. 2023
iohannis telefon 6576586798789

„Autorităţile române monitorizează îndeaproape evoluţia evenimentelor din Rusia. Sunt permanent informat despre dezvoltări. Suntem în contact constant cu aliaţii”, a transmis şeful statului român, într-o postare pe Twitter, preluată pe pagina de Facebook a Administraţiei Prezidenţiale a României.

Evgheni Prigojin, liderul grupului paramilitar Wagner, a afirmat sâmbătă că a intrat în Rusia cu trupele sale cu scopul de a răsturna conducerea militară, spunând că este „gata să moară” împreună cu cei 25.000 de oameni ai săi pentru a „elibera poporul rus”.

Procuratura generală rusă a anunţat deschiderea unei anchete pentru „răzvrătire armată” împotriva lui Prigojin, care s-a revoltat după ce a acuzat armata că i-a bombardat oamenii.

Autorităţile au înăsprit măsurile de securitate la Moscova şi în alte câteva regiuni din Rusia.

Preşedintele rus Vladimir Putin a apărut sâmbătă dimineaţă la televiziunea rusă şi a acuzat grupul Wagner de trădare, declarând că toţi cei care participă la această revoltă militară vor fi pedepsiţi.

Citește și: