Iohannis, de Ziua Internaţională Anticorupţie: Un NU hotărât corupţiei trebuie să devină dintr-un slogan, un mod de a fi

Economica.net
09 12. 2018
kovesi_675848575656_25436300

„Corupţia este o boală care macină democraţia şi ţine captivi milioane de oameni în sărăcie. Corupţia înseamnă lipsa autostrăzilor, spitale insalubre, şcoli fără condiţii, administraţie blocată. România nu va putea progresa la adevărata sa capacitate pâna ce nu vom reuşi să învingem acest flagel”, afirmă preşedintele Iohannis, în mesajul transmis şi în format video.

El adaugă că rămâne alături de toţi magistraţii care duc lupta anticorupţie din România, dar şi că refuzul corupţiei trebuie să devină dintr-un slogan un mod de a fi.

„Susţin continuarea luptei anticorupţie pentru o Românie sănătoasă şi rămân alături tuturor magistraţilor care duc această bătălie, cu mult curaj, zi de zi. Cinstea şi integritatea trebuie reinstaurate la toate nivelurile societăţii noastre. Stă în puterea noastră! Un NU hotărât corupţiei trebuie să devină dintr-un slogan, un mod de a fi!”, mai afirmă şeful statului, în mesajul transmis prin intermediul reţelelor de socializare.