Iohannis, europarlamentarilor români: Aderarea României la spaţiul Schengen continuă să fie o prioritate

Economica.net
15 10. 2015
schengen5_67198900

„În cadrul discuţiei cu europarlamentarii români, preşedintele Klaus Iohannis a reiterat faptul că aderarea României la spaţiul Schengen continuă să fie o prioritate”, arată Administraţia Prezidenţială.

De asemenea, în urma discuţiilor, a reieşit oportunitatea instituirii unei modalităţi de informare şi consultare reciprocă între şeful statului şi europarlamentari pe temele europene şi abordările României asupra acestora.

Preşedintele Iohannis a prezentat şi poziţia părţii române cu privire la fenomenul migraţiei, la procesul de consolidare a Uniunii Economice şi Monetare, la relaţia UE – Marea Britanie, precum şi la perspectivele Parteneriatului Transatlantic pentru Comerţ şi Investiţii.

Referitor la migraţie, şeful statului a reiterat că România susţine o abordare bazată pe solidaritate şi responsabilitate, pe dezvoltarea dialogului şi cooperării cu statele de origine şi de tranzit şi pe identificarea de soluţii pe termen lung la această criză.

În legătură cu relaţia UE – Marea Britanie, el a menţionat că este în interesul atât al Uniunii Europene, cât şi al Marii Britanii, ca Regatul Unit să rămână membru al Uniunii, punctând că eventuale soluţii care să ţină seama de solicitările britanice nu trebuie, însă, să afecteze principiile fundamentale europene, în primul rând libera circulaţie a persoanelor.