Iohannis: Ne dorim o creştere substanţială a investiţiilor nipone în România. Implicarea Japoniei în proiecte în domeniul energiei – facilitată

Preşedintele Klaus Iohannis a apreciat drept un moment istoric în relaţia bilaterală româno-niponă semnarea, marţi, la Tokyo, a Declaraţiei privind instituirea Parteneriatului strategic dintre România şi Japonia, subliniind că ţara noastră îşi doreşte o creştere substanţială a investiţiilor japoneze în România.
AGERPRES - mar, 07 mart. 2023, 13:09
Iohannis: Ne dorim o creştere substanţială a investiţiilor nipone în România. Implicarea Japoniei în proiecte în domeniul energiei - facilitată

„Sunt extrem de onorat să mă aflu în Ţara Soarelui Răsare, cu prilejul instituirii Parteneriatului strategic dintre România şi Japonia. Declaraţia comună pe care am semnat-o astăzi, împreună cu prim-ministrul Kishida, marchează un moment istoric în relaţia noastră bilaterală de peste un secol. Ridicăm astfel relaţiile româno-nipone la cel mai înalt nivel. Trecem la o etapă nouă, de valorificare a potenţialului bilateral, în beneficiul ţărilor şi cetăţenilor noştri, pe trei paliere: politico-securitar, economico-financiar şi cultural-ştiinţific. Împreună, dăm astăzi un semnal puternic de orientare a cooperării noastre spre domenii strategice şi inovatoare”, a afirmat preşedintele României, într-o declaraţie de presă comună susţinută împreună cu premierul nipon, scrie Agerpres.

Klaus Iohannis a evidenţiat faptul că Japonia este cel mai mare investitor din Asia în România şi că ţara noastră îşi doreşte o creştere substanţială a investiţiilor japoneze.

„Ne dorim, în continuare, o creştere substanţială a investiţiilor japoneze în ţara noastră. Apreciem abordarea constructivă a companiilor nipone active pe piaţa românească, pe principii de sustenabilitate. Un exemplu concret este dat de contribuţia companiilor japoneze la proiecte de infrastructură complexă, precum construcţia podului suspendat de peste Dunăre de la Brăila. Încurajăm Japonia să se implice în continuare în proiecte de conectivitate, relevante nu numai pentru România, ci şi pentru statele vecine”, a declarat el.

De asemenea, şeful statului a precizat că a prezentat interesul României pentru realizarea de schimburi de experienţă privind tehnologiile dezvoltate în Japonia pentru controlul vibraţiilor şi rezistenţa seismică.

„Apreciem rolul cheie pe care Japonia îl joacă în ceea ce priveşte reducerea riscului de dezastre”, a spus Iohannis.

Tot marţi, la Tokyo, a fost semnat şi un memorandum între Ministerul Finanţelor, Eximbank România şi Banca Japoniei pentru Cooperare (JBIC).

Cu prilejul vizitei şefului statului român în Japonia a fost semnat şi un memorandum de înţelegere între ELI-NP Măgurele, compania japoneză Okamoto Optics şi Institutul de Inginerie a Laserelor din cadrul Universităţii Osaka. Documentul urmează să faciliteze construirea la Măgurele a unui centru de producţie de optică de mare putere, în sprijinul activităţilor experimentale cu laserii de mare putere de la ELI-NP.

„Documentele semnate astăzi vor contribui la facilitarea implicării japoneze în proiecte inovatoare în domeniul energiei, inclusiv al celei nucleare. Vorbim despre construcţia reactoarelor nucleare modulare de mici dimensiuni, realizate în România împreună cu Statele Unite ale Americii, şi, respectiv, proiecte precum producţia de hidrogen verde şi în domeniul energiei eoliene. De asemenea, am pus astăzi bazele pentru avansarea cooperării ştiinţifice pentru crearea în România a unui centru de producţie de optică de mare putere, în sprijinul activităţilor experimentale cu laserul de mare putere de la ELI-NP, Laserul de la Măgurele”, a precizat preşedintele Iohannis.

Te-ar mai putea interesa și
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați din hoteluri în Sozopol
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați ...
Un incendiu de amploare a distrus, vineri dimineaţă, un restaurant din Oraşul Nou din Sozopol, obligând autorităţile să evacueze aproximativ 20-25 de persoane din hotelurile şi unităţile de......
Vine iarna – Europa se pregăteşte să intre în sezonul rece cu depozitele de gaze la cel mai scăzut nivel din ultimii 13 ani
Vine iarna – Europa se pregăteşte să intre în sezonul rece cu depozitele de gaze la cel mai scăzut nivel din ultimii ...
Europa se pregătește să intre în sezonul rece cu depozitele de gaze la cel mai scăzut nivel din ultimii 13 ani, situație ...
Ucraina – Cel puţin 27 de persoane au murit atac al Rusiei asupra unui depozit de muniţii
Ucraina – Cel puţin 27 de persoane au murit atac al Rusiei asupra unui depozit de muniţii
Cel puţin 27 de persoane au murit după ce o dronă rusă a lovit un depozit de muniţii în apropiere de Kiev vineri noaptea, ...
Cel mai mare acord petrolier din istoria mondială. Moment istoric, înţelegere între SUA şi Venezuela – Trump: Preţul benzinei va scădea considerabil pentru toţi americanii
Cel mai mare acord petrolier din istoria mondială. Moment istoric, înţelegere între SUA şi Venezuela – Trump: ...
Preşedintele american Donald Trump a anunţat vineri încheierea unui acord în sectorul petrolier cu Venezuela, în virtutea ...