Iohannis: Primarii trebuie să se implice în campania de vaccinare. Este important să acționăm mai intens și în zona rurală

Preşedintele Klaus Iohannis a subliniat, marţi, necesitatea accelerării campaniei de vaccinare anti-COVID-19, punctând că primarii şi alte autorităţi locale, indiferent de culoarea politică, trebuie să se implice activ.
AGERPRES - mar, 18 mai 2021, 17:50
Iohannis: Primarii trebuie să se implice în campania de vaccinare. Este important să acționăm mai intens și în zona rurală

„Este evident, campania merge bine. Maratoanele de vaccinare au fost un succes, dar pentru a continua nivelul de vaccinare trebuie să aducem vaccinul mai aproape de oameni. De succesul vaccinării unui număr cât mai mare de români depinde redeschiderea completă a tuturor sectoarelor socio-economice şi construirea României post-pandemică. Primarii şi alte autorităţi locale, indiferent de culoarea politică, trebuie să se implice activ în campania de vaccinare. Succesul pe care l-am avut până acum este preponderent în mediul urban, de aceea este important să acţionăm mai intens şi în zona rurală, pentru acolo accesul la un centru de vaccinare este de multe ori mai dificil”, a spus preşedintele Iohannis, într-o declaraţie susţinută la Palatul Cotroceni.

Klaus Iohannis a mai spus că scăderea în intensitate a pandemiei le poate crea celor nevaccinaţi „o falsă senzaţie de securitate”, subliniind totodată că este necesară imunizarea populaţiei într-un procent semnificativ.

El a subliniat că oamenii trebuie să fie mai informaţi, chiar să se meargă „din poartă în poartă” în localităţile mici.

„În localităţile mici chiar să se meargă din poartă în poartă pentru a le spune oamenilor cât de important este să se vaccineze. Aici intervin centrele mobile care sunt esenţiale pentru a creşte ritmul de imunizare şi în mediul rural. Este important să mergem noi către oameni, iar autorităţile locale, cu toate mijloacele pe care le au la îndemână, să le faciliteze vaccinarea. Să creăm posibilităţi de vaccinare atât la locul de muncă, cât şi în spaţiile recreative”, a spus Iohannis.

Şeful statului a arătat că obiectivul campaniei de vaccinare este, pe termen scurt, de a reduce numărul îmbolnăvirilor, spitalizărilor şi deceselor provocate de COVID-19, afirmând că acest lucru se întâmplă deja. De asemenea, preşedintele a indicat că, pe termen mediu, scopul este atingerea unui prag critic de imunitate care să stopeze definitiv transmiterea comunitară a virusului.

„Obiectivul campaniei de vaccinare este pe termen scurt acela de a reduce numărul îmbolnăvirilor, spitalizărilor şi deceselor provocate de COVID-19, iar acest lucru se întâmplă deja. Pe termen mediu scopul este, bineînţeles, acela de a atinge pragul critic de imunitate care să stopeze definitiv transmiterea comunitară a virusului. Atrag atenţia asupra unui potenţial pericol, poate nu îndeajuns de bine conştientizat sau explicat. Pe măsură ce epidemia scade în intensitate, există posibilitatea ca unele persoane să considere că ce a fost mai greu a trecut şi că nu mai are rost să se vaccineze. Este însă o falsă senzaţie de securitate. Până nu vom fi imunizaţi într-un procent semnificativ, pandemia nu se poate încheia, iar riscul pentru cei nevaccinaţi de a face o formă severă a bolii rămâne unul ridicat. Aşadar, dragi români, nu ezitaţi să vă vaccinaţi”, a arătat Iohannis, într-o declaraţie de presă susţinută la Palatul Cotroceni.

Anterior şeful statului a avut o şedinţă de lucru pe tema campaniei de vaccinare cu premierul Florin Cîţu şi mai mulţi membri ai Guvernului.

La şedinţă au participat vicepremierii Dan Barna şi Hunor Kelemen, ministrul Apărării Naţionale, Nicolae Ciucă, ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă, ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu, ministrul Tineretului şi Sportului, Eduard Novak, preşedintele Comitetului naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV), Valeriu Gheorghiţă, şi secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii Andrei Baciu.

Te-ar mai putea interesa și
Guvernul a adoptat pachetul de relansare economică. Care sunt măsurile
Guvernul a adoptat pachetul de relansare economică. Care sunt măsurile
Guvernul României a aprobat astăzi, la propunerea Ministerului Finanțelor, Ordonanța de Urgență care instituie un set complex de măsuri de relansare economică a României. Măsurile adoptate......
Alexandru Nazare: Pachetul de relansare vizează economia României până în 2032. Avem 5 miliarde de euro pentru toate schemele
Alexandru Nazare: Pachetul de relansare vizează economia României până în 2032. Avem 5 miliarde de euro pentru toate ...
Pachetul de relansare economică nu este un pachet care să vizeze doar anul 2026, ca scheme de finanţare vizează economia ...
Hidroelectrica scade prețul energiei pentru populație și vine cu oferte noi pentru clienții comerciali
Hidroelectrica scade prețul energiei pentru populație și vine cu oferte noi pentru clienții comerciali
Hidroelectrica a lansat mai multe oferte de energie electrică, pentru clienți casnici și non-cansnici, grupate sub umbrela ...
Guvernul a adoptat ordonanțele privind reforma administrației și relansarea economică. Bolojan a făcut anunțul
Guvernul a adoptat ordonanțele privind reforma administrației și relansarea economică. Bolojan a făcut anunțul
Premierul Ilie Bolojan a declarat, marţi seara, că Guvernul a adoptat ordonanţele de urgenţă privind reforma administraţiei ...