Iohannis: Rusia va continua să reprezinte cel mai mare risc de securitate. Trebuie să fim pregătiţi

Preşedintele Klaus Iohannis afirmă că Rusia va continua să reprezinte "cel mai mare risc pentru securitatea europeană" şi statele NATO trebuie să fie pregătite să acţioneze "în consecinţă".
AGERPRES - mar, 11 iun. 2024, 14:32
Iohannis: Rusia va continua să reprezinte cel mai mare risc de securitate. Trebuie să fim pregătiţi

„Rusia va continua să reprezinte cel mai mare risc de securitate pentru statele noastre şi pentru securitatea europeană. Trebuie să fim pregătiţi să acţionăm în consecinţă! Noi, Aliaţii NATO de pe Flancul estic, ne aflăm în prima linie de contracarare a efectelor negative ale acestui război devastator”, a declarat Iohannis, marţi, la Summitul Formatului Bucuresti 9 (B9) de la Riga, scrie Agerpres.

El a precizat, de asemenea, că statele de pe Flancul estic care fac parte din acest format trebuie să fie pregătite, „pe măsură ce evoluţii regionale dramatice continuă să solicite, tot mai mult, atenţie şi coordonare depline”, să acţioneze pentru a aduce valoare adăugată alianţei în ansamblul său.

„Trebuie să acţionăm pentru mai multă solidaritate, dialog şi cooperare. Acestea sunt şi trebuie să rămână fundamentul forţei şi rezilienţei noastre comune. Prin viziunea şi acţiunile noastre comune, Formatul B9 a contribuit la consolidarea posturii de descurajare şi apărare a NATO, de la Marea Neagră la Marea Baltică. Trebuie să continuăm pe această cale!”, a adăugat şeful statului.

Preşedintele a subliniat necesitatea întăririi securităţii regionale şi euroatlantice.

„Trebuie să rămânem concentraţi pe îmbunătăţirea securităţii pe Flancul estic al NATO, mai ales în regiunea Mării Negre. Astfel, vom întări securitatea regională şi euroatlantică şi a tuturor celor 32 de aliaţi”, a evidenţiat Klaus Iohannis.

Preşedintele Iohannis a pledat, totodată, pentru continuarea şi creşterea sprijinului pentru Ucraina, atât timp cât este nevoie. „Alţi parteneri NATO vulnerabili, în special Republica Moldova, ar trebui să primească, de asemenea, atenţia noastră şi asistenţă pentru consolidarea rezilienţei”, a completat şeful statului.

În intervenţia sa, şeful statului român a remarcat prezenţa, în premieră, la un summit B9 a Suediei şi Finlandei, state care au aderat recent la NATO, dar şi prezenţa secretarului general al Alianţei, Jens Stoltenberg.

„Mă bucur că ne întâlnim astăzi, aici, şi trebuie să spun că mă bucur foarte mult că Flancul estic este acum mai puternic, este mai lung. Iar Suedia şi Finlanda sunt bine reprezentate aici, la fel şi NATO, la cel mai înalt nivel. Ce poate merge greşit? Nimic”, a transmis Iohannis.

Formatul Bucureşti 9 (B9) este o iniţiativă româno-poloneză dedicată aspectelor de securitate specifice Flancului estic al NATO care reuneşte statele aliate din această zonă. A fost lansat în 2015, la Bucureşti, la iniţiativa comună a preşedinţilor României, Klaus Iohannis, şi Poloniei, Andrzej Duda, ca răspuns la deteriorarea situaţiei de securitate în urma anexării ilegale a Crimeii.

Te-ar mai putea interesa și
Fondul Proprietatea începe plata dividendelor aferente anului 2025
Fondul Proprietatea începe plata dividendelor aferente anului 2025
Franklin Templeton Internațional Services S.A R.L., în calitate de administrator de fond de investițîi alternative și administrator unic al Fondul Proprietatea S.A., informează acționarii și......
Grecia va interzice de la 1 ianuarie 2027 accesul tinerilor sub 15 ani la rețelele sociale
Grecia va interzice de la 1 ianuarie 2027 accesul tinerilor sub 15 ani la rețelele sociale
Grecia va deveni una din primele ţări membre ale Uniunii Europene care interzic accesul tinerilor sub 15 ani la social ...
Compania Agroserv Măriuța, deținătoare brandului Lăptăria cu Caimac, a atras o a treia finanțare nerambursabilă pentru construirea de capacități energetice regenerabile
Compania Agroserv Măriuța, deținătoare brandului Lăptăria cu Caimac, a atras o a treia finanțare nerambursabilă pentru ...
Conducerea Agroserv Măriuță S.A. informează actionarii și investitorii de la Bursa de Valori București cu privire la ...
Ce se va întâmpla cu facturile la gaze după 1 aprilie? “Nu avem lichiditate, nu avem un semnal de preț” – Cristina Păun, ACUE
Ce se va întâmpla cu facturile la gaze după 1 aprilie? “Nu avem lichiditate, nu avem un semnal de preț” – Cristina ...
Populația este protejată de creșterea prețuilor la gaze în această iară, dar nu se știe ce se va întâmpla după ...