Ion Giurescu, vicepreşedinte ASF: Rentabilitatea medie a pensiei private pe următorii 10 ani nu va depăşi 2,5%

Contribuția pentru Pilonul II va fi și în 2017 de numai 5,1% din venitul brut al participanților, din cauza deficitelor din sistemul de pensii publice. Dobânzile, cel puțin în Europa, continuă să rămână reduse, fapt care determină un randament accentuat în scădere implicit pe piața pensiilor private, nu doar pe cea a investițiilor în general. Despre cât se pierde, cât se câștigă și câți contributori vom avea în sistemul de pensii private ne vorbește Ion Giurescu, vicepreședinte al Autorităţii de Supraveghere Financiară, responsabil pentru sectorul Pensiilor Private.  
Gabriela Ţinteanu - lun, 19 dec. 2016, 22:01
Ion Giurescu, vicepreşedinte ASF: Rentabilitatea medie a pensiei private pe următorii 10 ani nu va depăşi 2,5%

Economica: Care este impactul faptului că nu vom avea probabil nici anul viitor contribuţia la Pilonul II de pensii majorată la 6%, cum trebuia să ajungă potrivit legii încă din 2016?

De la lansarea sistemului de pensii private au fost două amânări ale calendarului de creştere a cotei de contribuţii, acesta trebuind să fi atins deja 6% la începutul anului 2016. În cazul în care nici pentru anul 2017 nu se preconizează creşterea cotei de contribuţii la 6%, valoarea activelor fondurilor de pensii, potrivit estimărilor noastre, va fi mai mică cu 923,76 milioane lei la finalul anului viitor.

Economica: Cum vor fi distribuite viitoarele pensii private în condiţiile în care nu există o legislaţie în acest domeniu, iar cerinţele din vechiul proiect de lege sunt destul de neclare pentru eventualii distribuitori de pensii private ?

Ion Giurescu: Plata pensiilor private va fi făcută în baza Legii privind organizarea şi funcţionarea sistemului de plată a pensiilor private, aflată în acest moment în faza de dezbatere publică. Până la momentul intrării în vigoare a acestei legi, plata este făcută în baza prevederilor existente în legile care reglementează pensiile private. Astfel, participanții care îndeplinesc condițiile de pensionare în sistemul public vor primi și suma existentă în contul lor personal din sistemul privat, ca plată unică.

Economica: Există studii care să arate cât va fi speranţa de viaţă în 2025 şi câţi contributori vor exista atunci în sistemul de pensii private obligatorii din România?

Ion Giurescu: Există diverse studii, începând cu cele ale Academiei Române şi ale Institutului Naţional de Statistică, până la cele ale Consiliului Naţional al persoanelor vârstnice, privind evoluţia demografică, ale căror concluzii sunt unanime privind îmbătrânirea populaţiei şi presiunea crescândă asupra sistemului public de pensii. Structura pe vârste a populaţiei confirmă un proces lent, dar continuu, de îmbătrânire demografică, determinat de creşterea numărului şi ponderii populaţiei adulte şi vârstnice, concomitent cu scăderea numărului şi a ponderii populaţiei tinere. Deosebirea esențială între un sistem cu redistribuire, așa cum este sistemul public de pensii şi un sistem cu acumulare în conturi individuale, așa cum este sistemul privat de pensii, este că acesta din urmă nu este influențat in nici un fel de demografie. Din estimările noastre, în anul 2025 vor fi un număr de aproximativ 7,5 milioane contributori la sistemul de pensii privat. (N.A.: la ora actuală sunt circa 6,8 milioane de contributori în sistemul de pensii private).

Economica: Care este la 1 decembrie 2016 nivelul activului personal net (după scăderea comisioanelor) pentru un contributor de 25 de ani intrat în sistemul pensiilor private la data de 1 ianuarie 2016 cu un salariu brut de 2.800 de lei ? Care va fi pensia acestuia la sfârşitul perioadei de acumulare? Cât va fi pensia de la stat?

Ion Giurescu: În ipoteza prezentată de dvs., pentru un participant care ar încasa salariul brut de 2.800 lei constant în fiecare lună, începând cu 1 ianuarie 2016, activul net acumulat la 2 decembrie 2016 ar putea fi cuprins între 1.688,49 lei şi 1.698,87 lei, în funcţie de fondul la care ar fi aderat. (N.A.: Dacă aplică cota de 5,1% la salariul brut de 2.800, totalul contribuțiilor pe 11 luni ar fi de 1.570,8 lei). Potrivit legislaţiei în vigoare specifică unui sistem de pensii private de tip contribuţii definite şi nu beneficii definite, este interzisă publicarea oricărei previziuni care ar putea fi interpretată drept o promisiune de plată. Totuşi, dacă un fond de pensii apreciază că poate oferi un produs cu garanții, acestea trebuie să fie clar prevăzute în prospectele schemelor de pensii private supuse autorizării ASF, acoperite cu provizioane determinate actuarial şi desigur onorate. În prezent, toate fondurile de pensii private sunt obligate prin lege sa garanteze cel puțin plata unei sume egală cu totalul contribuțiilor nete a participanților. Nivelul pensiei din sistemul public nu poate fi determinat actuarial în condițiile modificărilor continue a legislației cu impact asupra modului de calcul a pensiei și a valorii punctului de pensie și în principiu este o decizie politică.

Economica: Acelaşi calcul, dacă se poate, pentru un contributor care a intrat în sistem în mai 2008… (exact aceleaşi condiţii – 25 de ani în 2008, salariul 2.800 de lei brut, fără creşteri, scăderi sau întreruperi de job).

Ion Giurescu: În a doua ipoteză prezentată de dvs, un participant care ar încasa salariul brut 2.800 lei constant în fiecare lună începând cu luna mai 2008, ar fi acumulat la 2 decembrie 2016 un activ net cuprins între 12.328,39 lei şi 13.072,08 lei , în funcţie de fondul la care ar fi aderat. (N.A.: totalul contribuțiilor virate a fost de 10.322,8 lei, suma calculată în funcție de procentul contribuției reținut anual, de la 2% în 2008 la 5,1% în 2016).

Economica: Dacă vrei să te retragi din sistemul de pensii private după ce ai îndeplinit vârsta de 45 de ani şi să te întorci în cel de stat poţi face acest lucru? În ce condiţii te poţi retrage din sistemul de pensii private obligatorii?

Ion Giurescu: Contribuţia la fondul de pensii este parte din contribuția individuală de asigurări sociale datorată sistemului public de pensii. Prin urmare, în conformitate cu prevederile art.35 alin. (1) din Legea 411/2014 privind fondurile de pensii administrate privat, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, “după aderare sau repartizare, participanţii sunt obligaţi să contribuie la un fond de pensii şi nu se pot retrage din sistemul fondurilor de pensii administrate privat pe toată perioada pentru care datorează contribuţia de asigurări sociale la sistemul public de pensii, până la deschiderea dreptului la pensia privată. ”

Economica: Cum vedeţi evoluţia viitoare a pensiilor private, eventual o medie a randamentelor pe următorii zece ani? Puteţi încadra în context internațional piaţa pensiilor private din România?

Ion Giurescu: În opinia noastră, principala problemă rezultată din politicile cvasi-totalității băncilor centrale post-criză este intrarea într-o epocă a rentabilităţilor mici. Acestă politică intenționează să sprijine creditarea, dar conduce simultan la scăderea veniturilor tuturor deținătorilor de capital, respectiv afectează grav rentabilitatea economisirilor. Fondurile de pensii sunt printre cele mai afectate de acestă politică, iar cauza principală este politica dobânzilor zero și/sau negative. Așa cum știți, rentabilitatea medie a fondurilor de pensii a scăzut continuu în ultimii ani și dacă acest trend continuă apreciem că rentabilitatea medie pe următorii 10 ani nu va depăși 2,5% pe an.

Te-ar mai putea interesa și
APIA a făcut plăți către fermieri de aproape 124 de milioane de lei, în intervalul 24 – 26 aprilie
APIA a făcut plăți către fermieri de aproape 124 de milioane de lei, în intervalul 24 – 26 aprilie
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a efectuat plăţi pentru anul de cerere 2023 în suma totală de 123,99 de milioane de lei lei (24,93 de milioane de euro), în......
AMOFM: 240 de locuri de muncă în străinătate sunt disponibile prin rețeaua EURES
AMOFM: 240 de locuri de muncă în străinătate sunt disponibile prin rețeaua EURES
Angajatorii europeni oferă, prin intermediul EURES România, 240 de locuri de muncă, cu contract pe perioadă determinată ...
Marcel Boloș: Sistemul naţional e-Transport este creat pentru lupta împotriva diverselor forme de fraudă şi evaziune fiscală
Marcel Boloș: Sistemul naţional e-Transport este creat pentru lupta împotriva diverselor forme de fraudă şi evaziune ...
Sistemul naţional e-Transport este special creat pentru lupta împotriva diverselor forme de fraudă şi evaziune fiscală ...
18 instituții financiare au anunțat că vor să participe la schema de ajutor de stat IMM Plus. Fondul de garantare a fost suprasubscris cu peste 330%
18 instituții financiare au anunțat că vor să participe la schema de ajutor de stat IMM Plus. Fondul de garantare a fost ...
Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii (FNGCIMM SA-IFN) a anunțat astăzi ...