Ion Ţiriac şi Wolfgang Porsche sunt aşteptaţi vineri la Oradea, pentru vânătoarea de la Balc

Omul de afaceri Ion Ţiriac este gazda tradiţionalei vânători de mistreţi din localitatea bihoreană Balc. El este aşteptat, vineri după-amiază, pe Aeroportul din Oradea, urmând să sosească împreună cu unul dintre aparatele de zbor ale propriei companii aeriene, la fel ca şi Wolfgang Porsche.
Economica.net - vin, 20 ian. 2012, 12:28

Se pare că şi Wolfgang Porsche, proprietarul companiei germane producătoare de autoturisme de lux cu acelaşi nume, va sosi la Oradea cu un avion propriu.

„Am primit în această dimineaţă planurile de zbor pentru două aparate. Unul este un Galaxy aparţinând Ţiriac Air, care va porni de pe Aeroportul Otopeni şi va ajunge la Oradea în jurul orei 14.45, iar celălalt este un Cessna 560, aflat în proprietatea Porsche, care va porni din Debreţin şi va ajunge la Oradea în jurul orei 16.00”, a declarat Gheorghe Pasc, managerul Aeroportului din Oradea.

Conform managerului, atât aeronava lui Ţiriac, cât şi cea a lui Porsche, vor pleca de pe Aeroportul din Oradea duminică la ora 15.00. Planurile de zbor nu conţin şi listele pasagerilor, însă, conform unor surse locale, între invitaţii lui Ion Ţiriac se numără, la fel ca în anii precedenţi, Alfred Baumhauer (compania Cartier), George Marsan (primarul oraşului Monte Carlo), Klaus Mangold (Daimler), Siegfried Wolf (Magna Europa), Franz Rauch (fabricant de sucuri naturale) şi politicianul austriac Rudolf Streicher.

Partidele de vânătoare de la Balc au devenit cunoscute în 2005, când au fost împuşcaţi 185 de mistreţi, dintre care 23 de către fostul premier Adrian Năstase.

Vânătoarea se desfăşoară, ca şi în anii trecuţi, la sfârşitul celei de-a treia săptămâni a lunii ianuarie. Domeniul de la Balc se întinde pe o suprafaţă de 150 de hectare din comuna bihoreană cu acelaşi nume.

Printre invitaţii ediţiei de anul trecut a vânătorii de la Balc s-au aflat George Marsan, primarul oraşului Monte Carlo, Erich Hampel, manager Unicredit Bank Austria, Alfred Baumhauer, fabricant Cartier, Wolfgang Porsche, moştenitorul imperiului cu acelaşi nume, Klaus Mangold (DaimlerChrysler), Siegfried Wolf, Franz Rauch, Rudolf Streicher, politician austriac, fost ministru în mai multe guverne, Inigo Herrera, fost membru al Adunării Parlamentare a Consiliului Europei.

Te-ar mai putea interesa și
PE: Creşterile propuse pentru România în viitorul buget UE sunt insuficiente, iar tăierile la competitivitate şi apărare sunt o greşeală
PE: Creşterile propuse pentru România în viitorul buget UE sunt insuficiente, iar tăierile la competitivitate şi apărare ...
Parlamentul European consideră insuficiente creşterile propuse pentru România în noua variantă a bugetului multianual al Uniunii Europene pentru perioada 2028-2034 şi critică reducerile......
În România, orice nouă centrală electrică este oprită prin lege după ce primește OK-ul tehnic, deși țara are nevoie de energie. Chiar acum, parcul eolian cu cele mai mari turbine din țară este operațional, dar a trebuit oprit
În România, orice nouă centrală electrică este oprită prin lege după ce primește OK-ul tehnic, deși țara are nevoie ...
Deși poate părea paradoxal, primul lucru pe care îl face un investitor în energie după ce termină o centrală, eoliană ...
Trotinete electrice încărcate vor fi interzise din 2027, în Bruxelles
Trotinete electrice încărcate vor fi interzise din 2027, în Bruxelles
Utilizarea trotinetelor electrice închiriate va fi interzisă la Bruxelles din 2027, în principal din motive de siguranţă, ...
PNRR – România a alocat integral cele 380 milioane de euro destinate fondurilor de capital de risc prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă
PNRR – România a alocat integral cele 380 milioane de euro destinate fondurilor de capital de risc prin Planul Naţional ...
România a alocat integral bugetul investibil de 380 milioane de euro al Fondului de Fonduri de capital de risc pentru Redresare ...