Ionuţ Stroe: Legea bugetului va fi trimisă Parlamentului după 9 decembrie. PNL are două variante pentru creșterea pensiilor. Guvernul va continua să acorde ajutorul bilunar de 50 de euro

16 11. 2022
ionut stroe 534565

„Guvernul va adopta această propunere, urmând ca după data de 9 decembrie legea bugetului de stat să fie trimisă spre dezbatere şi adoptare Parlamentului României”, a spus Stroe, după şedinţa Biroului Politic Naţional al PNL.

 

Despre creșterea pensiilor

Stroe a mai declarat că liberalii propun două variante pentru creşterea pensiilor, respectiv creşterea bugetului alocat pensiilor şi o creştere universală a tuturor pensiilor cu 15%, urmând ca o decizie să fie luată în coaliţie.

„Alte subiecte atinse în această şedinţă a BPN au fost legate de pensii, unde există două propuneri concrete care vizează creşterea cu 15%, propusă de PNL, prima dintre ele vizează creşterea bugetului alocat pensiilor, urmând ca gradual, pe anumite praguri de pensii să se realizeze prin anumite beneficii suplimentare creşterea pensiilor, cea de-a doua vizează o creştere universală a tuturor pensiilor cu 15 procente, urmând ca cele două să fie discutate în cadrul coaliţiei, foarte probabil săptămâna viitoare şi să se aleagă soluţia care este în acest moment oportună, solicitată şi sustenabilă din punct de vedere bugetar. (…) Cele două variante vor fi discutate şi în coaliţie, foarte probabil luni”, a afirmat Stroe, la finalul şedinţei Biroului Politic Naţional care s-a desfăşurat în format de videoconferinţă.

El a subliniat că PNL susţine că 15% ar trebui să fie borna la care se vor mări pensiile.

„Poate fi o soluţie să creştem bugetul pensiilor cu 15 procente, urmând gradual ca fiecare categorie de pensionari să beneficieze de creşteri, cum la fel există posibilitatea să avem o creştere de 15% a tuturor pensiilor şi o ridicare a plafonului de impozitare, vă dau doar un exemplu, de la 2.000 la 3.000 de lei, dacă eliminăm impozitarea este o creştere de 15%”, a mai spus liberalul.

 

Guvernul va prelungi programul de acordare a ajutorului bilunar de 50 de euro

Purtătorul de cuvânt al PNL a mai precizat că Guvernul va adopta o ordonanţă de urgenţă pentru prelungirea şi în anul următor a programului privind acordarea ajutorului de 50 de euro bilunar destinat achiziţionării de alimente şi că va exista un program privind acordarea unui ajutor pentru energie în valoare de 700 de lei.

„S-a discutat despre viitorul program privind ajutoarele pentru energie. Vă pot confirma faptul că, pe zona de ajutoare, la zona de alimente va exista o ordonanţă de urgenţă care va prelungi programul celor 50 de euro alocaţi bilunar şi pentru anul 2023. La fel, suma alocată pentru luna ianuarie va fi alocată în luna decembrie. Guvernul va face acest efort pentru ca beneficiarii să aibă aceste sume înainte de sărbători.

La fel se va aproba un program din fondul de coeziune la dispoziţia României care vizează ajutoare pe zona energiei în cuantum de 700 de lei pentru sezonul rece. Sezonul rece cuprinde cele cinci luni în care consumul de energie este mai ridicat – noiembrie-martie. Pentru anul în curs, suma va fi alocată şi va fi acordată beneficiarilor spre finalul lunii ianuarie, începutul lunii februarie, iar pentru anul 2023 cei 700 de lei – ajutor pentru energie – vor fi alocaţi şi viraţi în luna septembrie”, a spus Stroe.

El a explicat că ajutorul de 700 de lei va fi primit de persoanele de peste 60 de ani cu venituri până în 2.000 de lei.

„Această măsură vizează aproximativ 4 milioane de beneficiari, iar cea cu 50 de euro undeva la 2,4 milioane”, a afirmat Stroe.

El a precizat că toate detaliile tehnice cu privire la acordarea ajutorului de încălzire vor fi oferite de reprezentanţii Ministerului Proiectelor Europene şi Ministerului Muncii.

„Foarte probabil ca beneficiari să fie cei care realizează efectiv contractul cu furnizorul de energie, urmând ca aceşti bani să poată fi folosiţi sub forma unui mandat care să fie transmis furnizorului de electricitate sau energie sau lemne sau agent termic”, a spus liberalul.