Irakian simpatizant ISIS, expulzat din România şi declarat indezirabil pe o perioadă de 10 ani

Economica.net
01 09. 2016

Ca urmare a sentinţei Curţii de Apel Bucureşti, cetăţeanul străin a fost luat în custodie publică, cu sprijinul Ministerului Afacerilor Interne – Inspectoratul General pentru Imigrări, în vederea îndepărtării de pe teritoriul naţional, precizează SRI.

Curtea de Apel Bucureşti a admis, joi, cererea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi l-a declarat indezirabil pe Hamad Raad Salih Hamad, de cetăţenie irakiană, pe o perioadă de 10 ani, din raţiuni de securitate naţională.
Potrivit Serviciului Român de Informaţii, cetăţeanul irakian s-a remarcat printr-un profil religios radical, „manifestând în repetate rânduri intoleranţă faţă de occidentali şi musulmanii şiiţi, derulând activităţi de propagandă menite să atragă coreligionari din ţara noastră spre ideologia jihadistă / ideologia DAESH”.

Hamad Raad Salih Hamad a intrat în atenţia SRI în cursul anului 2013, la scurt timp după sosirea în România în baza unei vize de studii.

News.ro