Irakul a semnat 48 de acorduri și parteneriate cu companii americane, în special în domeniul petrolului, în timpul vizitei premierului Ali al-Zaidi în SUA

18 07. 2026
Ali al-Zaidi și Trump

Ţară bogată în petrol, Irakul încearcă să întoarcă pagina unor decenii de violenţă, dar are în continuare de suferit din cauza infrastructurilor şi a serviciilor publice deficitare, dar şi a unei corupţii endemice.

Ţara trebuie de asemenea să-şi relanseze economia, afectată puternic de războiul în Orientul Mijlociu şi de blocarea de către Iran a strâmtorii Ormuz, pe unde tranzitau anterior marea majoritate a exporturilor sale de ţiţei.

„Un total de 48 de acorduri, protocoluri de acorduri, acorduri de cooperare şi declaraţii de parteneriat au fost semnate între companii publice şi private din sector”, a anunţat biroul prim-ministrului, care s-a aflat în această săptămână în SUA.

Acesta a evocat în special parteneriate între Ministerele Energiei şi Petrolului şi ExxonMobil, KBR, GE Vernova, Shell şi Halliburton.

Irakul a semnat un acord şi cu Starlink care ar urma să-i permită să-şi dezvolte reţeaua de internet prin satelit, potrivit aceleiaşi surse.

Biroul prim-ministrului confirmă de asemenea semnarea, deja evocată de SUA, a unui acord vizând repararea unui oleoduct între Irak şi Siria şi deschiderea astfel a unei noi rute strategice pentru transportul petrolului, în plină perioadă de reluare a ostilităţilor între Teheran şi Washington.

Donald Trump a elogiat „formidabila alchimie” cu Ali al-Zaidi, „un campion”, în timpul vizitei sale la Washington, prima sa deplasare în străinătate de la preluarea funcţiei în aprilie.

Fostul om de afaceri, venit la putere cu sprijinul preşedintelui american, s-a angajat să dinamizeze fragila economie a ţării sale, care depinde puternic de exporturile de petrol, ce reprezintă 90% din venituri.

El este de asemenea sub presiune pentru a dezarma grupurile armate irakiene pro-iraniene, acuzate că au lansat sute de atacuri asupra infrastructurilor americane în Irak în timpul războiului din Orientul Mijlociu, declanşat de loviturile israeliano-americane asupra Iranului la sfârşitul lui februarie.

Irakul a fost multă vreme un teren de confruntare prin procură între SUA şi Iran, guvernele succesive încercând să păstreze un echilibru delicat între cei doi parteneri ai săi, comentează AFP.