Irakul devine al doilea mare producător din OPEC

Irakul a devenit al doilea mare producător din Organizaţia Ţărilor Exportatoare de Petrol (OPEC), înaintea Iranului, producţia sa ridicându-se în prezent la 3,2 milioane de barili pe zi, a anunţat duminică un vicepremier irakian, citat de AFP.
Economica.net - lun, 13 aug. 2012, 05:52
Irakul devine al doilea mare producător din OPEC

‘Producţia de petrol este de 3,2 (milioane de barili pe zi), mai mare decât în alte ţări cum ar fi Iranul, Emiratele Arabe Unite sau Kuweitul’, a declarat jurnaliştilor Hussain al-Shahristani, vicepremier pentru Energie.

Irakul caută să-şi majoreze producţia şi exportul de ţiţei, principala sursă de venituri a statului, în timp ce Iranul este supus sancţiunilor economice care vizează în special domeniul petrolier din cauza controversatului său program nuclear.

În ultimul său raport privind situaţia de pieţe din luna august, OPEC informase că producţia Irakului a fost de 3,079 milioane de barili pe zi în iulie, iar cea a Iranului de 2,817 milioane de barili pe zi. Aceste valori sunt cu 400.000 de barili pe zi în plus pentru Irak în comparaţie cu sfârşitul lui 2011 şi cu 700.000 de barili pe zi în minus pentru Iran.

Diferenţa este posibil să se majoreze, deoarece Irakul intenţionează să-şi dezvolte producţia în următorii ani în special prin semnarea mai multor contracte de extracţie cu firme din străinătate.

Potrivit ministrului Petrolului, Abdelkarim al-Luaybi, Bagdadul doreşte să crească producţia din acest an la 3,4 milioane de barili pe zi, iar exporturile la 2,6 milioane de barili pe zi.

Te-ar mai putea interesa și
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri de achiziții urmează după tranzacția de 40 de milioane de euro
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri ...
Star Capital Finance este cel mai nou jucător care și-a făcut intrarea pe piața imobiliară din România. Compania a cumpărat cu aproape 40 de milioane de euro două parcuri de retail NEST......
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Livrările globale de smartphone-uri au înregistrat un declin anual de 20% în trimestrul trei, atingând cel mai scăzut ...
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Câteva sute de supermarketuri din Franţa au fost vizate duminică noaptea de un atac informatic asupra instalaţiilor frigorifice ...
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în 2025. Cele mai prețuri din țară sunt în Cluj-Napoca – studiu Deloitte
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în ...
România se menține pe locul al patrulea în topul țărilor europene cu cele mai ieftine locuințe, după Turcia, Serbia ...