Irakul propune să fie gazda unei posibile întâlniri de reconciliere între Iran şi ţările din Golf

Ministrul irakian de externe Fuad Hussein a declarat duminică că ţara sa doreşte să fie gazda unei posibile întâlniri de reconciliere între Iran şi ţările din Golful Persic, afectate de atacuri din partea Teheranului încă de la începutul războiului declanşat de Statele Unite şi Israel împotriva sa, transmite EFE, potrivit Agerpres.
AGERPRES - D, 28 iun. 2026, 13:32
Irakul propune să fie gazda unei posibile întâlniri de reconciliere între Iran şi ţările din Golf

„Printre punctele pe care le-am propus este ideea de a organiza o întâlnire a celor opt ţări: statele din Golf, împreună cu Republica Islamică Iran şi Irak. Irakul rămâne dispus să primească reprezentanţi ai acestor ţări pentru a discuta probleme de securitate şi protecţie a regiunii, pe lângă relaţiile economice şi modul de dezvoltare a acestora”, a declarat el într-o conferinţă de presă la Bagdad, alături de omologul său iranian, Abbas Araghchi.

Fuad Hussein a indicat că este o „prioritate” pentru întreaga lume să se pună capăt „stării de război”, motiv pentru care ţara sa „se pune în slujba ambelor părţi” pentru a media.

De asemenea, a afirmat că a discutat cu omologul său iranian despre etapele post-război şi a făcut apel la încetarea conflictului în regiunea Orientului Mijlociu.

Abbas Araghchi se află duminică în vizită în Irak pentru prima dată de la începutul războiului şi a ales această ţară pentru că este unul din principalii săi aliaţi din zonă.

Totuşi, sosirea sa are loc pe fondul unui nou atac al Iranului împotriva Bahrainului şi Kuweitului ca represalii pentru atacurile Statelor Unite asupra teritoriului iranian în ultimele ore, atacuri ce încalcă memorandumul de înţelegere semnat luna aceasta între Washington şi Teheran.

Washingtonul, la rândul său, a dat asigurări că a întreprins acţiuni împotriva Iranului din cauza bombardamentelor efectuate de Republica Islamică asupra a două nave în Strâmtoarea Ormuz.

Relaţiile dintre Iran şi ţările din Golf, în special cu Emiratele Arabe Unite, Bahrain şi Kuweit, s-au deteriorat de la începutul conflictului.

Teheranul susţinea că atacă baze americane pe care aceste ţări le găzduiesc pe teritoriile lor, deşi acţiunile sale au ucis şi civili şi au distrus infrastructuri care nu erau militare.

De asemenea, grupurile pro-iraniene stabilite în Irak au lansat atacuri împotriva ţărilor din Golful Persic, mai ales a Kuweitului.

Te-ar mai putea interesa și
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri de achiziții urmează după tranzacția de 40 de milioane de euro
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri ...
Star Capital Finance este cel mai nou jucător care și-a făcut intrarea pe piața imobiliară din România. Compania a cumpărat cu aproape 40 de milioane de euro două parcuri de retail NEST......
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Livrările globale de smartphone-uri au înregistrat un declin anual de 20% în trimestrul trei, atingând cel mai scăzut ...
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Câteva sute de supermarketuri din Franţa au fost vizate duminică noaptea de un atac informatic asupra instalaţiilor frigorifice ...
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în 2025. Cele mai prețuri din țară sunt în Cluj-Napoca – studiu Deloitte
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în ...
România se menține pe locul al patrulea în topul țărilor europene cu cele mai ieftine locuințe, după Turcia, Serbia ...