Iran – Gardienii Revoluţiei spun că „ei vor decide când se va termina războiul”

10 03. 2026
iran_41177700_66916400_45345200

„Noi vom decide când se va termina războiul”, a declarat purtătorul de cuvânt al Gardienilor într-un comunicat difuzat de mai multe media iraniene.

„Ecuaţia şi statutul viitor al regiunii se află acum în mâinile forţelor noastre armate. Forţele americane nu vor pune capăt războiului”, a adăugat purtătorul de cuvânt, scrie Agerpres.

Trump a declarat luni seară că sfârșitul războiului împotriva Iranului este foarte aproape

Preşedintele SUA, Donald Trump, consideră că războiul împotriva Iranului este cvasi-încheiat şi că Washingtonul este „foarte mult înainte” de termenul iniţial estimat de patru până la cinci săptămâni, potrivit unei postări pe reţeaua X a unei jurnaliste de la CBS News, care a citat un interviu cu liderul de la Casa Albă, relatează Reuters şi AFP, transmite Agerpres.

„Noi vom decide când se va termina războiul”, a declarat purtătorul de cuvânt al Gardienilor într-un comunicat difuzat de mai multe media iraniene.

„Ecuaţia şi statutul viitor al regiunii se află acum în mâinile forţelor noastre armate. Forţele americane nu vor pune capăt războiului”, a adăugat purtătorul de cuvânt.