Iran: Producţia de ţiţei poate creşte anul acesta, dar dezvoltarea unor zăcăminte noi necesită timp

Economica.net
30 03. 2016
petrol_arabia_saudita_51006700_64269800_57646100_53359000

Iranul, în trecut al doilea mare exportator din cadrul OPEC (Organizaţia Ţărilor Exportatoare de Petrol), va trebui să dovedească că sunt profitabile condiţiile în care se realizează investiţiile, pentru a atrage investitori străini, şi că există predictibilitate pe pieţe, a declarat oficialul IEA. Acesta a explicat că majorarea livrărilor de gaze ale Iranului va veni după creşterea producţiei de ţiţei.

‘Ar fi greşit să credem că o cantitate imensă de ţiţei şi gaze naturale din Iran va intra pe piaţă în viitorul apropiat. Dezvoltarea unor zăcăminte noi necesită timp, la fel şi găsirea rutelor de transmisie şi obţinerea condiţiilor necesare pe pieţe’, a explicat Birol, prezent la o conferinţă dedicată marcării a 20 de ani de colaborare între China şi Agenţia Internaţională a Energiei.

Oficialii de la Teheran speră la o redresare rapidă a vânzărilor de ţiţei către clienţii europeni, care reprezentau peste o treime din exporturile Iranului înainte de impunerea sancţiunilor UE, în 2012.

Şeful Agenţiei Internaţionale a Energiei susţine că acest obiectiv va fi realizat mai târziu, ţinând cont de livrările masive de pe piaţă şi de perspectivele reduse de creştere ale Europei.

În ianuarie, preţul barilului de petrol Brent a coborât sub pragul de 30 de dolari, cel mai redus nivel din ultimii 12 ani. Preţurile petrolului sunt în scădere de peste un an şi jumătate, din cauza excesului de ofertă de pe piaţă, la care s-a adăugat, recent, îngrijorarea provocată de turbulenţele financiare din China, al doilea mare consumator mondial de petrol.

La bursa ICE Futures din Londra, cotaţia barilului de petrol Brent cu livrare în luna mai a scăzut marţi cu 1,11 dolari, ajungând la valoarea de 38,28 dolari.

IEA este principalul organism de consiliere pe probleme energetice al celor mai dezvoltate 29 de state. Agenţia a fost înfiinţată ca răspuns la primul şoc petrolier din 1973-1974 pentru a coordona eliberarea de petrol din stocurile de rezervă.