Iranul a ajuns la un acord final cu Airbus pentru achiziţionarea a 100 de avioane

Economica.net
19 12. 2016
airbus_a321_67898765_22686400

Acordul ar urma să fie semnat în zilele următoare, posibil luni sau marţi, a declarat adjunctul ministrului iranian al Drumurilor şi Dezvoltării Urbane, Asghar Fakhrieh Kashan.

‘Am finalizat negocierile cu Airbus şi oricând vom putea să semnăm acordul la Teheran. Aşteptăm doar unele aprobări finale şi aştept să semnăm astăzi sau mâine’, a declarat Asghar Fakhrieh Kashan. Acesta a adăugat că Airbus va furniza Iranului patru tipuri de avioane: A320 şi A321, avioane pentru zboruri pe distanţe medii, precum şi A330 şi A350, pentru curse pe distanţe lungi; Asghar Fakhrieh Kashan confirmând că Iranul a renunţat să mai cumpere avioane super jumbo A380.

În plus, Iranul, care a finalizat săptămâna trecută un acord cu constructorul american Boeing pentru achiziţionarea a 80 de avioane, poartă în paralel discuţii cu mai multe firme străine de leasing aerian pentru a finanţa achiziţia a 77 de avioane, dintre care 42 de la Airbus şi 35 de la Boeing, a precizat Asghar Fakhrieh Kashan. ‘Vor fi cel puţin două companii de leasing’, a spus Kashan.

Iranul cumpără avioane pentru a reface flota învechită a transportorului IranAir, în urma unui acord semnat cu marile puteri pentru eliminarea majorităţii sancţiunilor internaţionale. La şase luni după încheierea, în luna iulie 2015, unui acord istoric care reglementează activităţile nucleare ale Iranului, majoritatea sancţiunilor internaţionale impuse Teheranului au fost ridicate în luna ianuarie a acestui an, ceea ce a făcut ca firmele şi investitorii străini să încerce să cucerească piaţa iraniană.