Iranul a luat primii bani din încasările pentru taxele de trecere prin Strâmtoarea Ormuz
:format(jpg):quality(80)/https://www.economica.net/wp-content/uploads/2026/03/ormuz-654x420.jpg)
Iran – Strâmtoarea Ormuz – În pofida încetării focului intrate în vigoare la 8 aprilie între Statele Unite şi Iran, situaţia în regiunea Golfului Persic rămâne extrem de volatilă, Iranul blocând Strâmtoarea Ormuz, în timp ce SUA au impus o blocadă asupra porturilor iraniene.
Mai multe incidente s-au produs în regiune în ultimele zile, scrie Agerpres.
”Primele venituri provenind din taxe de trecere a Strâmtorii Ormuz au fost depuse în contul Băncii Centrale”, a declarat Hamidreza Hajibabaei, vicepreşedinte al parlamentului iranian, conform agenţiei de presă Tasnim.
Declaraţia a fost reluată şi de alte media, care nu au oferit alte precizări.
Iranul nu a autorizat după 28 februarie decât trecerea unui număr foarte mic de nave prin Strâmtoarea Ormuz.
Pe 30 martie, media de stat iraniene au indicat că o comisie de securitate din parlament a aprobate acest proiecte de taxe, dar nu se ştie dacă a avut loc un vot asupra propunerii.
Preşedintele american Donald Trump exercită presiuni asupra Teheranului în scopul redeschiderii strâmtorii, în timp ce Iranul face din încetarea blocadei americane o condiţie pentru revenirea la masa negocierilor în vederea soluţionării durabile a conflictului.
De partea sa, Regatul Unit a găzduit în această săptămână o reuniune consacrată discutării proiectului de creare a unei misiuni conduse de Londra şi Paris în vederea protejării navigaţiei în Strâmtoarea Ormuz.