Iranul a permis mai multor nave chinezeşti să traverseze Strâmtoarea Ormuz

Iranul a început să permită unor nave chineze să traverseze Strâmtoarea Ormuz, în urma unei înţelegeri privind protocoalele iraniene de gestionare a rutei maritime respective, transmite joi agenţia de presă semioficială iraniană Fars, preluată de Reuters.
AGERPRES - J, 14 mai 2026, 15:28
Iranul a permis mai multor nave chinezeşti să traverseze Strâmtoarea Ormuz

Ştirea a apărut în contextul vizitei de stat la Beijing a preşedintelui american Donald Trump; acesta a convenit cu omologul său chinez Xi Jinping că Strâmtoarea Ormuz trebuie să rămână deschisă pentru tranzitul materiilor prime energetice, scrie Agerpres.

Fars îşi bazează ştirea pe o sursă bine informată, care a declarat că Teheranul a accepta tranzitul unor nave chineze în conformitate cu parteneriatul bilateral, la cererile ambasadorului chinez în Iran şi ministrului de externe Wang Yi.

Iranul a restricţionat sever traficul prin strâmtoare după ce a fost atacat de SUA şi Israel începând din 28 februarie.

La rândul lor, Statele Unite au creat o blocadă a porturilor iraniene la câteva zile după ce un armistiţiu convenit cu Iranul în aprilie a prelungit criza pe ruta maritimă urmată înainte de război de o cincime din transporturile mondiale de petrol şi gaze naturale.

Reuters menţionează că nu este clar cât de mult a modificat ultima decizie a Iranului situaţia de pe teren. Teheranul indicase deja după începerea războiului că navele neutre, în special cele legate de China, pot traversa Strâmtoarea Ormuz dacă îşi coordonează deplasările cu forţele armate iraniene.

Miercuri, prin strâmtoare a trecut un super-petrolier chinez cu două milioane de barili de petrol iranian, arată datele de monitorizare a navigaţiei. Nava fusese blocată de două luni în Golful Persic, din cauza conflictului armat.

Te-ar mai putea interesa și
Tensiunile comerciale UE-China se intensifică. Restricțiile europene ar putea viza 27% din exporturile Chinei
Tensiunile comerciale UE-China se intensifică. Restricțiile europene ar putea viza 27% din exporturile Chinei
Măsurile comerciale existente și cele propuse de Uniunea Europeană împotriva Chinei ar putea viza aproximativ 27% din exporturile nominale anuale ale acesteia către blocul comunitar, potrivit......
Trump ameninţă Canada cu creşterea la 50% a taxelor vamale pentru vehicule şi oţel
Trump ameninţă Canada cu creşterea la 50% a taxelor vamale pentru vehicule şi oţel
Preşedintele american Donald Trump a înăsprit luni şi mai mult tonul faţă de Canada în conflictul comercial cu aceasta, ...
Iranul „se prăbuşeşte complet”, susţine Trump înaintea anunţării noilor sancţiuni economice
Iranul „se prăbuşeşte complet”, susţine Trump înaintea anunţării noilor sancţiuni economice
Preşedintele american Donald Trump a afirmat luni că Iranul se "prăbuşeşte complet", cu numai câteva ore înainte ca ...
Extindere puternică pentru AETA, fosta Electroargeș. Produsele premiate internațional ajung și în Brico Depot, după Dedeman și Mobexpert
Extindere puternică pentru AETA, fosta Electroargeș. Produsele premiate internațional ajung și în Brico Depot, după ...
Producătorul de electrocasnice AETA, fosta Electroargeș, care a renunțat la contractul cu Beko și care acum se axează ...