Iranul anunță că a lansat valuri de drone împotriva Israelului și a bazelor SUA din Emiratele Arabe Unite

Armata iraniană a anunţat sâmbătă că ar fi lansat un nou "val masiv de atacuri cu drone" împotriva Israelului şi a bazelor americane din Emiratele Arabe Unite (EAU) şi din Kuweit, potrivit unei media de stat, citată de AFP, transmite Agerpres.
AGERPRES - S, 07 mart. 2026, 15:12
Iranul anunță că a lansat valuri de drone împotriva Israelului și a bazelor SUA din Emiratele Arabe Unite

„Marina iraniană a ţintit baze americane şi teritoriile ocupate (aşa cum numeşte Iranul Israelul, pe care nu-l recunoaşte) cu un val masiv de atacuri cu drone”, au declarat forţele armate iraniene într-un comunicat transmis de agenţia de presă oficială Irna.

Printre ţintele menţionate se află baza Al Minhad, în Emiratele Arabe Unite, unde staţionează soldaţi americani, o altă bază în Kuweit, şi o „instalaţie strategică” în Israel, potrivit aceleiaşi surse.

Gardienii Revoluţiei au mai indicat că au vizat şi baza Al Dhafra, din EAU, care găzduieşte trupe americane.

„În cursul acestui atac,centrul de război aerian al teroriştilor americani, centrul de comunicaţii prin satelit, radare de alertă timpurie şi radare de control al tirurilor au fost lovite”, susţin Gardienii Revoluţiei într-un comunicat, citat de agenţia Tasnim.

Războiul din Orientul Mijlociu a intrat sâmbătă în a doua săptămână, extinzându-se la mai multe ţări din regiune.

Israelul a efectuat sâmbătă în zori un val de raiduri, unul dintre cele mai importante de la începutul campaniei de bombardamente în 28 februarie, vizând în special o academie militară, un centru de comandă subteran şi un depozit de rachete.

Te-ar mai putea interesa și
Bugetul Metrorex a fost aprobat de Guvern. Ce investiţii sunt pregătite şi care sunt pierderile estimate
Bugetul Metrorex a fost aprobat de Guvern. Ce investiţii sunt pregătite şi care sunt pierderile estimate
Guvernul a aprobat, vineri, bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul 2026 al Metrorex, societate aflată sub autoritatea Ministerului Transporturilor....
O altă hartă a economiei. Firme cu datorii la stat și procese pe rol. Expunerea la litigii crește cu mărimea firmei în România
O altă hartă a economiei. Firme cu datorii la stat și procese pe rol. Expunerea la litigii crește cu mărimea firmei ...
Rata companiilor active date în judecată urcă de la 7% la 52% pe măsură ce cresc dimensiunile, potrivit unei analize ...
O nouă tranşă din ajutorul pentru Ucraina a fost aprobat de Comisia Europeană. 6,1 miliarde de euro, o parte din fonduri vor fi folosite pentru rachetele Patriot
O nouă tranşă din ajutorul pentru Ucraina a fost aprobat de Comisia Europeană. 6,1 miliarde de euro, o parte din fonduri ...
Comisia Europeană a aprobat vineri o nouă tranşă, de 6,1 miliarde de euro, din programul european de asistenţă financiară ...
OMV Petrom achiziţionează un sistem de stocare a energiei în baterii de la Simtel, pentru parcul solar Işalniţa
OMV Petrom achiziţionează un sistem de stocare a energiei în baterii de la Simtel, pentru parcul solar Işalniţa
OMV Petrom şi compania românească Simtel Team au încheiat un contract de proiectare, achiziţie şi construcţie (EPC) ...