Iranul anunță că a lovit un avion de vânătoare F-16 israelian, însă Tel Avivul neagă acest lucru

21 03. 2026
f 16 768594457658490

„Un al treilea avion de vânătoare inamic al regimului sionist, un F-16, a fost lovit la ora 3:45 a.m. (00:15 GMT) în centrul Iranului de sistemele avansate de apărare aeriană ale Forţei Aerospaţiale a Gărzii Revoluţionare”, a declarat departamentul de relaţii publice al corpului militar de elită, potrivit agenţiei Tasnim, care nu a specificat amploarea exactă a pagubelor sau amplasarea aeronavei.

Cu toate acestea, armata israeliană a declarat sâmbătă dimineaţă că, în timpul unei activităţi operaţionale a Forţelor sale Aeriene în spaţiul aerian iranian, „a fost identificată lansarea unei rachete sol-aer în direcţia unei aeronave israeliene”.

„Echipajul a acţionat în conformitate cu procedurile operaţionale. Aeronava nu a suferit avarii, iar misiunea a fost finalizată conform planului”, a declarat armata israeliană.

Garda Revoluţionară a mai raportat că, în cele 22 de zile de război, forţele iraniene au reuşit să „intercepteze şi să distrugă peste 200 de aeronave inamice, între care drone, avioane cisternă şi avioane de vânătoare extrem de avansate”.

Joi, Gardienii Revoluţiei au declarat că un avion de vânătoare stealth F-35 al armatei americane a fost lovit în centrul Iranului de un sistem de apărare aeriană „modern” aparţinând forţei sale aerospaţiale.

Statele Unite au declarat că o aeronavă a efectuat o aterizare de urgenţă, dar „fără incidente”, la o bază regională americană şi că pilotul său „este în stare stabilă”.