Iranul consideră puţin probabilă o reluare a războiului cu SUA

Iranul a estimat miercuri drept puţin probabilă reluarea ostilităţilor cu SUA, în pofida unor recente lovituri americane, şi pe fondul unor laborioase tratative diplomatice pentru a pune capăt în mod durabil războiului, relatează AFP.
AGERPRES - mie, 27 mai 2026, 15:09
Iranul consideră puţin probabilă o reluare a războiului cu SUA

În acelaşi timp, ca o etapă în plus spre o revenire la normal, accesul la internet a fost parţial restabilit în Iran, potrivit ONG-ului de supraveghere a securităţii cibernetice NetBlocks. De asemenea, traficul aerian a fost pe deplin reluat pe zece aeroporturi din ţară, scrie Agerpres.

Dacă armele au fost aproape reduse la tăcere de pe 8 aprilie după aproape o lună de lovituri israeliano-americano care s-au soldat cu mii de morţi, negocierile bat pasul pe loc de atunci. Iar blocarea Strâmtorii Ormuz de către Iran continuă, făcând să crească preţul petrolului, la fel ca şi schimburile de ameninţări.

„Probabilitatea unui război este scăzută din cauza slăbiciunii duşmanului”, a declarat miercuri Mohammad Akbarzadeh, un înalt responsabil al forţelor navale ale Gardienilor, citat de agenţia de presă Tasnim. Dar ”forţele armate sunt în alertă, cu încărcătoarele pline”, a adăugat el, jurând să transforme zona de la estul la vestul Golfului într-un „cimitir pentru agresori”.

Marţi, Republica islamică a ameninţat deja să riposteze la orice „acţiune răuvoitoare”, acuzând Washingtonul că a încălcat armistiţiul în sudul ţării.

Comandamentul american pentru Orientul Mijlociu (Centcom) a anunţat anterior că a lovit în noaptea de luni spre marţi situri de lansare de rachete.

Iranul nu a confirmat oficial informaţia, dar media de stat au raportat explozii în oraşul portuar Bandar Abbas.

În contextul în care ţările musulmane celebrează Aid-Aldha, sărbătoarea majoră a islamului, preşedintele iranian Masoud Pezeshkian a susţinut cu acest prilej un mesaj împotriva „tiranilor din epoca noastră”.

Miercuri, cursul petrolului a scăzut din nou, iar bursele europene au deschis într-o mică creştere.

Dacă entuziasmul pieţelor a scăzut din nou după semnalele pozitive din weekend, „rămâne un aer de optimism prudent privind semnarea unui protocol de acord între SUA şi Iran”, a comentat Chris Weston, responsabil de cercetare la brokerul Pepperstone.

Agenţia iraniană Isna a relatat despre „negocieri global pozitive” după vizita unor înalţi responsabili în Qatar, o premieră de la începutul ostilităţilor.

Această deplasare avea drept scop discutarea unor „modalităţi de acces” la fondurile îngheţate în străinătate, din care o parte în Qatar, din cauza sancţiunilor americane. Teheranul cere deblocarea unor active de 24 de miliarde de euro „cu punerea la dispoziţie a jumătate din această sumă imediat după anunţul protocolului de acord”, potrivit Isna.

Este unul dintre principalele puncte de neînţelegere, alături de capitolul nuclear pe care Iranul îl doreşte abordat în a doua fază.

Washingtonul, care suspectează Teheranul că vrea să dezvolte arma atomică, cere distrugerea stocului de uraniu înalt îmbogăţit, a cărui soartă este necunoscută după precedentele lovituri din iunie 2025.

Donald Trump, care va prezida miercuri o reuniune de guvern, încearcă la rândul său să găsească o soluţie pentru acest război nepopular care a perturbat grav economia mondială din cauza blocării aproape complete de către Teheran a Strâmtorii Ormuz, pe unde tranzitează în mod normal o cincime din petrolul şi gazul natural lichefiat consumate în lume.

„Dacă memorandumul este semnat (…) Trump va revendica un succes diplomatic, preţul carburantului ar urma să scadă şi Iranul va obţine ceea ce dorea de la început: încheierea ostilităţilor active şi un răgaz economic, înainte de a fi constrânsă să facă concesii în chestiunea nucleară”, scrie pe site-ul său grupul de reflecţie International Crisis Group.

Te-ar mai putea interesa și
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem un pașaport pentru investiții
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem ...
Consiliul pentru Afaceri Economice şi Financiare al Uniunii Europene (ECOFIN) a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa, a anunţat......
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ridicate
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ...
Marile bănci de pe Wall Street au raportat marţi profituri trimestriale solide, consumatorii din SUA continuând să-şi ...
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au fost aduse
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au ...
Kimberly Guilfoyle, ambasadoarea SUA în Grecia, implicată într-un scandal de presă, a confirmat, marţi, că a demisionat, ...
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple a intrat oficial pe piaţa de smart home, după ce a lansat marţi HomeView, primul dispozitiv de smart home al companiei ...