Iranul desemnează forţele navale şi aeriene ale Argentinei drept „organizaţii teroriste”, ca măsură „de reciprocitate”
:format(jpg):quality(80)/https://www.economica.net/wp-content/uploads/2026/11/argentina-armata-5367586-633x420.jpg)
Teheranul consideră forţele navale şi aeriene argentinene drept organizaţii teroriste, „pe baza principiului reciprocităţii”, a indicat Ministerul de Externe într-un comunicat.
„Este evident că responsabilitatea pentru toate consecinţele ce rezultă din acest lucru va reveni guvernului argentinian”, a adăugat ministerul iranian, fără alte detalii. Comunicatul nu face nicio menţiune despre armata argentiniană, scrie Agerpres.
Argentina a desemnat Corpul Gardienilor Revoluţiei Islamice din Iran drept organizaţie teroristă, în urma demersurilor administraţiei preşedintelui american Donald Trump asupra aliaţilor SUA.
Argentina a declarat în aprilie că măsura a fost motivată de sprijinul acordat de IRGC organizaţiei libaneze Hezbollah, pe care Buenos Aires o consideră responsabilă de cel mai sângeros atentat din istoria ţării, atacul din 1994 asupra centrului comunităţii evreieşti AMIA, din capitala Argentinei, soldat cu 85 de morţi şi sute de răniţi.
IRGC este o forţă militară de elită care protejează regimul clerical musulman şiit din Iran şi controlează segmente importante ale economiei iraniene.