Iranul şi Statele Unite sunt de acord să îşi suspende atacurile şi să se întâlnească marţi în Qatar (presă americană)

Iranul şi Statele Unite au acceptat să înceteze atacurile reciproce "pentru moment" şi au planificat să se întâlnească marţi în Qatar pentru a-şi rezolva diferendele privind Strâmtoarea Ormuz, a declarat duminică Axios, citând oficiali americani, scrie AFP.
AGERPRES - lun, 29 iun. 2026, 06:36
Iranul şi Statele Unite sunt de acord să îşi suspende atacurile şi să se întâlnească marţi în Qatar (presă americană)

În ciuda protocolului de acord semnat pe 17 iunie, cele două ţări s-au atacat reciproc în ultimele zile, acuzându-se de încălcarea încetării focului, controlul asupra Strâmtorii Ormuz fiind în centrul tensiunilor, scrie Agerpres.

„Am decis să oprim toate activităţile cinetice”, a declarat un înalt oficial american pentru Axios, folosind termenul militar pentru a desemna atacurile.

Un al doilea oficial din Statele Unite a dat asigurări Axios că ambele părţi opresc atacurile „pentru moment” şi că „navele pot circula liber” prin strâmtoare, în timp ce continuă discuţiile pentru un sfârşit durabil al conflictului.

Aceşti doi oficiali şi o a treia sursă care are cunoştinţă despre acest dosar au confirmat că iranienii şi americanii se vor întâlni marţi în Qatar, conform Axios.

Postul de televiziune CNN a raportat declaraţii similare ale unui oficial din administraţia Trump.

Casa Albă nu a reacţionat imediat.

Conform protocolului lor de acord, Iranul se angajează să permită trecerea în siguranţă a navelor comerciale prin Strâmtoarea Ormuz, în timp ce Statele Unite acceptă să ridice blocada asupra porturilor iraniene.

Sâmbătă seară, preşedintele american Donald Trump a revenit la ameninţări, afirmând că Iranul „va înceta să mai existe” dacă Statele Unite vor decide să pornească din nou la război.

Te-ar mai putea interesa și
SUA şi Canada afirmă că se apropie de un acord comercial
SUA şi Canada afirmă că se apropie de un acord comercial
SUA şi Canada au afirmat miercuri că sunt aproape de încheierea formală a unui acord comercial, la o zi după ce preşedintele american Donald Trump a suspendat pentru trei zile intrarea în......
Casa Verde Baterii – Programul nu se va baza pe principiul „primul venit, primul servit”. Ce spune Diana Buzoianu
Casa Verde Baterii – Programul nu se va baza pe principiul „primul venit, primul servit”. Ce spune Diana ...
Ministrul interimar al Mediului, Diana Buzoianu, declară că programul Casa Verde Baterii, al cărui ghid de finanţare ...
Scandalul restanţelor salariale ale magistraților – ÎCCJ s-ar putea pronunţa în procesul Guvernului
Scandalul restanţelor salariale ale magistraților – ÎCCJ s-ar putea pronunţa în procesul Guvernului
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ar urma să pronunţe joi soluţia definitivă în procesul pe care l-a câştigat ...
Şeful BCE cere eliminarea barierelor care frânează creşterea companiilor europene
Şeful BCE cere eliminarea barierelor care frânează creşterea companiilor europene
Preşedintele Băncii Centrale Europene (BCE), Christine Lagarde, a declarat miercuri că Europa pierde avantajele care i-au ...