Irimescu: Avem transmise la MADR peste 300.000 de hectare calamitate. Sudul ţării şi nordul Moldovei, cele mai afectate

Economica.net
09 08. 2016
seceta_9876543_69173300

‘Îmi este greu să spun în acest moment cât ne va costa seceta în acest an. Avem transmise la MADR peste 300.000 de hectare calamitate, de la 136.000 hectare anunţate anterior, însă în ultimul timp s-au notificat mult mai multe. Cele mai afectate zone sunt cele clasice: sudul ţării şi nordul Moldovei şi culturile de porumb şi cele de floarea soarelui’, a precizat Irimescu, la finalul unei întâlniri cu producătorii agricoli şi reprezentanţii din cercetare.

În ceea ce priveşte sumele care vor fi alocate pentru despăgubirea producătorilor ale căror culturi au fost afectate de secetă, şeful MADR a subliniat că anul trecut s-a cheltuit doar jumătate din suma prevăzută.

‘Anul trecut a fost prevăzută o sumă de 400-500 de milioane de lei, dar în final s-a ajuns la 300 de milioane de lei şi s-a plătit aproape jumătate din suma respectivă pentru că s-au cerut anumite condiţii’, a subliniat Irimescu.

Întrebat despre recolta de grâu obţinută în acest an, ministrul Agriculturii a precizat că în perioada următoarea vor fi prezentate cifrele oficiale, dar aceasta este ‘aproape de producţia anului trecut’. Anul trecut, cantitatea de grâu recoltată a depăşit 7,5 milioane de tone.

‘Am înţeles că, pe ansamblu, recolta de grâu se ridică aproape de producţia anului trecut. A fost ceva mai slabă pentru că în sudul ţării am avut în prima parte a anului foarte multe ploi şi au fost probleme cu diferite boli. În perioada următoare vor fi oferite date oficiale în ceea ce priveşte recoltele obţinute’, a mai spus oficialul MADR.

În condiţiile în care tot mai mulţi producători agricoli s-au plâns că în ultima perioadă le-au fost distruse culturile agricole de porcii mistreţi, Irimescu a menţionat că Ministerul Mediului, AJVPS şi cei care vânează ar trebui să plătească acestora despăgubiri deoarece ‘legislaţia prevede clar acest lucru’.

Ministrul Agriculturii a anunţat în data de 4 august că raportările primite la minister arată că 136.000 de hectare sunt afectate de secetă, dar autorităţile se aşteaptă la o creştere.

‘În acest moment, ce ne-a sosit la minister ca suprafeţe, sunt 136.000 de hectare afectate în proporţie 30-70% de secetă. Rămâne însă să vină toate solicitările. Chiar îmi spunea cineva că în nordul ţării e secetă foarte serioasă şi încă nu au ajuns de acolo solicitările, deci ne aşteptăm de acolo la suprafeţe mult mai importante’, spunea Irimescu, după o întâlnire cu reprezentanţii Ligii Asociaţiilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR).