IRUM Reghin nu are planuri de listare pe bursă

Directorul general al SC IRUM Reghin, Mircea Oltean, a anunţat vineri, într-o conferinţă de presă, susţinută la împlinirea a 65 de ani de activitate, că această companie specializată în construcţii de maşini şi utilaje, care funcţionează cu capital 100% românesc, nu are deocamdată planuri de listare pe bursă.
Economica.net - vin, 07 sept. 2018, 14:42
IRUM Reghin nu are planuri de listare pe bursă

„Avem o strategie de dezvoltare pe termen scurt şi una pe termen lung. Dacă în viitor dezvoltarea va fi în aşa măsură că nu o să putem susţine din surse proprii, cum se întâmplă la această oră, toate investiţiile, atunci clar că se va apela şi la o listare pe bursă. O listare pe bursă poate să îţi aducă şi o finanţare suplimentară, dar atunci sigur că stai la masă şi trebuie să stai la masă cu cei care au investit. La această oră nu avem în strategie intenţii de genul acesta, dar nu sunt excluse. Până la urmă foarte multe afaceri au acest parcurs, sunt multe afaceri listate pe bursă, suntem unul dintre acţionarii mari pe bursă, avem 1,48% din acţiunile BVB Bucureşti”, a precizat Mircea Oltean.

Compania IRUM Reghin a fost fondată în 1953, a funcţionat ca şi companie de stat până în 1999, când a devenit o societate cu capital complet privat, după ce a fost achiziţionată de Maviprod ca principal acţionar.

Din 1999 s-a dedicat în principal industriei forestiere, iar din anul 2010 a adăugat şi domeniul utilajelor agricole, prin asamblarea tractoarelor sub licenţă Belarus.

În 2012 a introdus premiatul motor Perkins seria 1200 cu stagiul de poluare Tier IIIB şi a participat la târgul KWF-Expo cu cel mai nou şi mai avansat model al centrului de dezvoltare IRUM, TAF 2012.

În 2015, IRUM a inaugurat singurul Centru de Cercetare şi Dezvoltare a utilajelor agricole şi forestiere cu capital românesc din ţară, unde lucrează peste 40 de ingineri specialişti şi, începând din acel moment, a lansat pe piaţă o serie de inovaţii pur româneşti.

În 2016 se lansează TAF 2012 G cu cleşte, un utilaj conceput în Centrul de Cercetare şi Dezvoltare, prezentat ca fiind un tractor forestier românesc cu performanţe occidentale.

În 2017 a lansat TAF 2012 G 6C şi TAF 2012 PS 6C, ambele utilaje fiind concepute în Centrul de Cercetare şi Dezvoltare, iar în acest an, la împlinirea a 65 de ani de la înfiinţarea IRUM, precum şi a 25 de ani de la înfiinţarea grupului de firme MAVIPROD, lansează primul tractor românesc de după Revoluţie.

Te-ar mai putea interesa și
Ministrul Apărării invită autoritățile ruse să „vină să-şi ia seria componentelor” dronei de la Galați
Ministrul Apărării invită autoritățile ruse să „vină să-şi ia seria componentelor” dronei de la Galați
Ministrul Apărării, Radu Miruţă, îi invită pe ruşi să vină să vadă seria componentelor de la drona care s-a prăbuşit în Galaţi, dacă dinspre Federaţia Rusă continuă "narativul"......
Secretul din pivnițele lui Stalin. Guvernul Georgiei vinde mii de sticle de vin
Secretul din pivnițele lui Stalin. Guvernul Georgiei vinde mii de sticle de vin
Pânze de păianjen dese atârnă din tavan în lumina slabă, iar un miros dulce, cu note puternice de mosc, plutește în ...
Iranul s-a angajat să nu dezvolte arme nucleare, susține Donald Trump
Iranul s-a angajat să nu dezvolte arme nucleare, susține Donald Trump
Preşedintele american Donald Trump a declarat că Iranul s-a angajat să nu dezvolte arme nucleare, unul dintre principalele ...
Ministerul Apărării Naţionale: Toate detaliile despre drona de la Galați
Ministerul Apărării Naţionale: Toate detaliile despre drona de la Galați
După ce președintele României, Nicușor, Dan, a anunțat că, în baza cercetării tehnice, drona prăbușită pe un bloc ...