Isărescu: Avem un risc sistemic intern sever. Una dintre cauze este legea dării în plată

Banca Naţională a României a identificat pentru prima dată un risc sistemic sever intern, pe fondul intensificării iniţiativelor legislative din ultimele şase luni privind reglementarea domeniului financiar-bancar, a declarat joi guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, care s-a referit la legea dării în plată, pentru care a rămas problema retroactivităţii în ultima formă adoptată.
Economica.net - J, 07 apr. 2016, 08:49
Isărescu: Avem un risc sistemic intern sever. Una dintre cauze este legea dării în plată

„În ultimele şase luni s-au intensificat iniţiativele legislative care îşi propun să reglementeze domeniul financiar-bancar, prin intervenţia în contractul dintre bănci şi clienţi. Una dintre ele este Legea dării în plată, iar în ultima formă adoptată sunt amendamente care corectează o parte din elementele semnalate, dar rămâne chestiunea de fond, pe care o reprezintă retroactivitatea, care se menţine, dar şi stabilitatea şi credibilitatea cadrului legislativ”, a afirmat Isărescu la deschiderea conferinţei de prezentare a Raportului asupra stabilităţii financiare.

El a punctat că studiul din acest an cuprinde două riscuri noi, pe lângă cele şase incluse în rapoartele anterioare, respectiv un risc sistemic sever intern şi un risc sistemic ridicat extern, acesta din urmă vizând posibila ieşire a Marii Britanii din Uniunea Europeană, informează NEWS.ro.

Isărescu a subliniat că BNR a decis să considere că toate propunerile privind cadrul legislativ în domeniul financiar-bancar se concentrează într-un risc sistemic sever.

„Am luat această decizie pentru că ştim că există şi alte iniţiative legislative care afectează stabilitatea. Putem considera că este un an electoral şi astfel de iniţiative apar, dar problema de fond rămâne”, a punctat guvernatorul băncii centrale.

El a arătat că România a realizat în ultimii 26 de ani reforme structurale ample, a construit o piaţă funcţională, s-a deschis către investiţii şi a transpus aquis-ul comunitar, însă aceste reforme s-au dovedit că nu sunt ireversibile, iniţiativele legislative recente dovedind această teorie.

„Asta ne dă dreptul să arătăm cât de riscante sunt aceste iniţiative, riscă să încalce dreptul de proprietate, să contrazică fundamentele economiei de piaţă, să creeze instabilitate, incertitudine, cu toată suita de probleme care derivă de aici”, a adăugat şeful BNR.

Isărescu a atras atenţia că, într-un mediu extern turbulent ca cel din prezent, toţi trebuie să fie atentă la tot ce se schimbă astfel încât să nu intre într-un derapaj de gândire, să nu promoveze confuzia şi să nu creeze vulnerabilităţi interne suplimentare, care să se adauge la mediu extern în mari schimbări, adăugând că „suntem în ape încă necutreierate”.

Raportul asupra stabilităţii financiare va fi publicat, din acest an, de două ori pe an, în aprilie şi octombrie, ca urmare a alinierii la politica Băncii Centrale Europene, dar şi pentru a actualiza informaţiile în timp util.

Te-ar mai putea interesa și
Anunţ urgent pentru şoferi. Poliţia Română – Trafic foarte aglomerat pe anumite drumuri. Ce rute alternative există – date luni, 13 aprilie 2026
Anunţ urgent pentru şoferi. Poliţia Română – Trafic foarte aglomerat pe anumite drumuri. Ce rute alternative există ...
Traficul auto este foarte aglomerat, luni, în jurul orelor 13:00, iar circulaţia se desfăşoară îngreunat pe DN 1, pe direcţia Braşov - Bucureşti, începând cu localitatea Predeal, a......
Strâmtoarea Ormuz – China cere deblocarea „fără obstacole” a culoarului şi susţine că vrea pace în Orientul Mijlociu
Strâmtoarea Ormuz – China cere deblocarea „fără obstacole” a culoarului şi susţine că vrea pace în ...
China a cerut luni restabilirea unei navigaţii "fără obstacole" în Strâmtoarea Ormuz, la câteva ore înainte de blocarea ...
Strâmtoarea Ormuz – Franţa şi Marea Britanie pregătesc o „alternativă defensivă multinaţională” pentru redeschiderea culoarului
Strâmtoarea Ormuz – Franţa şi Marea Britanie pregătesc o „alternativă defensivă multinaţională” ...
Franţa şi Regatul Unit vor organiza "în zilele următoare o conferinţă cu ţările dispuse să contribuie" la o "misiune ...
Apartament nou sau vechi în 2026? Care sunt diferențele de preț din marile orașe
Apartament nou sau vechi în 2026? Care sunt diferențele de preț din marile orașe
Prețul mediu pentru un apartament în marile orașe din România a trecut în luna martie pentru prima oară pragul de 2.000 ...