Isărescu cere Parlamentului să fie printre cei exceptați de la prevederile legii care interzice cumulul pensiei cu salariul

23 06. 2021
isarescu_37934600_93445900

„În opinia noastră, prin acest proiect de lege se instituie regula potrivit căreia persoanele care îşi desfăşoară activitatea în baza unui act de numire în funcţie în cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice centrale şi locale, indiferent de modul de finanţare şi subordonare, îşi pot desfăşura activitatea numai până la data intrării în vigoare a legii, dacă au împlinit vârsta de 70 de ani sau până la împlinirea vârstei de 70 de ani, dacă aceasta se produce ulterior intrării în vigoare a legii. Nemaifiind prevăzută în proiectul de lege nicio excepţie de la regulă, aceasta este aplicabilă şi membrilor Consiliului de administraţie al BNR, în funcţie la momentul intrării în vigoare a legii, ceea ce conduce la imposibilitatea exercitării mandatului acordat pe întreaga sa durată de către o parte dintre membrii Consiliului de administraţie al BNR”, se menţionează în scrisoare.

În document se arată că prevederile proiectului ar duce la interpretarea că membrii Consiliului de administraţie al BNR şi-ar putea desfăşura activitatea numai până la data intrării în vigoare a legii, dacă au împlinit vârsta de 70 de ani sau până la împlinirea acestei vârste, ceea ce ar intra în contradicţie cu dispoziţiile Tratatului privind funcţionarea UE şi cu legea 312/2004 privind Statutul BNR.

„Având în vedere aspectele menţionate, considerăm că este necesară introducerea în cuprinsul proiectul de lege privind unele măsuri pentru continuarea activităţii de către persoanele care îndeplinesc condiţiile de pensionare a unei excepţii, astfel încât membrii consiliului de administraţie al BNR să aibă posibilitatea să-şi desfăşoare activitatea şi după împlinirea vârstei de 70 de ani”, se arată în scrisoare.

De asemenea, guvernatorul BNR apreciază că este necesară derularea procedurii de consultare a Băncii Centrale Europene în legătură cu acest proiect, având în vedere implicaţiile acestuia asupra duratei mandatului membrilor CA al BNR.

”Durata minimă a mandatului guvematorilor nu trebuie să fie afectată de eventuale prevederi la nivel național privind vârsta obligatorie de pensionare. (…) Nu în ultimul rând, normele privind stabilitatea mandatului și motivele eliberării din funcție a guvematorilor se aplică și în cazul celorlați membri ai organelor de decizie ale băncilor centrale naționale, în caz contrar independența personală a acestora putând fi compromisă”, a precizat Isărescu.

De această excepție ar beneficia însuși guvernatorul Băncii Naționale a României, care în acest an împlinește 72 de ani.